Antena Meniu Search
x

PROTEST al poliţiştilor în faţa Guvernului: Oamenii cer reducerea vârstei de pensionare

Aproximativ 1.200 de poliţişti locali din întreaga ţară protestează, marţi, în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând reducerea vârstei de pensionare. Unii dintre manifestanţi poartă bărbi albe prin care vor să sugereze că astfel ar putea arăta un poliţist local în preajma vârstei de pensionare, în condiţiile în care această profesie nu este încadrată ca muncă în condiţii speciale, iar vârsta de pensionare este de 65 de ani.

Protest al poliţiştilor în faţa Guvernului

Aproximativ 1.200 de poliţişti locali din întreaga ţară protestează, marţi, în Piaţa Victoriei din Capitală, cerând reducerea vârstei de pensionare. Unii dintre manifestanţi poartă bărbi albe prin care vor să sugereze că astfel ar putea arăta un poliţist local în preajma vârstei de pensionare, în condiţiile în care această profesie nu este încadrată ca muncă în condiţii speciale, iar vârsta de pensionare este de 65 de ani.

Circa 1.200 de poliţişti locali protestează, marţi, în faţa Guvernului, o delegaţie a protestatarilor fiind primită în Palatul Victoria şi discutând, la ora transmiterii acestei ştiri, cu ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru.

"Avem o singură revendicare, reducerea vârstei de pensionare. Aceasta se poate realiza prin două metode. Fie ca parlamentarii din Camera Deputaţilor să adopte proiectul adoptat de Senat, ceea ce înseamnă o modificare a Legii poliţiei locale, în sensul de a reglementa condiţiile de muncă ale poliţiştilor locali, prin condiţii deosebite sau speciale, efect fiind reducerea vârstei de pensionare. A doua modalitate este ca actualul Guvern, cu ocazia adoptării Ordonanţei de Urgenţă privind salarizarea pe 2017 să nu mai amâne articolul din Legea salarizării, care rezolvă problema", a declarat, pentru News.ro, Vasile Lincu, preşedintele sindicatului Pro Lex

Reprezentanţii sindicaliştilor susţin că, deşi în Legea poliţiei locale se prevede dreptul poliţiştilor locali de a beneficia de încadrarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, cu efect de reducerea vârstei de pensionare, nu există norme care să stabilească efectiv cum se valorifică acest drept.

"În aceste condiţii, poliţiştii locali vor îndeplini misiuni de ordine publică şi rutiere până la 65 ani, în timp ce juriştii şi contabilii din Poliţia Română, de aceeaşi vârstă, vor fi la pensie de cel puţin 10 ani", mai arată sindicaliştii.

Ei menţionează că Senatul a adoptat un proiect de modificarea a legii, care ar rezolvă problema, însă parlamentarii din comisiile Camerei Deputaţilor şi Guvernul Cioloş nu susţin proiectul.

"Poliţiştii locali sunt revoltaţi că primul ministru Dacian Cioloş a alocat 11 milioane euro pentru «Cuminţenia pământului», însă susţine că nu sunt bani pentru acest proiect de lege, adică pentru siguranţa cetăţenilor şi protecţia celor ce veghează la aceasta. Dar nici măcar nu este vorba de bani, pentru că modificarea legislativă nu implică alocarea de fonduri, ci doar reducerea vârstei de pensionare", mai spun sindicaliştii.

Sursa: news.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri sociale » PROTEST al poliţiştilor în faţa Guvernului: Oamenii cer reducerea vârstei de pensionare