Protest în Capitală pentru familia de români ai cărei copii au fost luaţi de autorităţile norvegiene
Peste 1.000 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
UPDATE - Peste 2.000 de persoane au protestat, sâmbătă, timp de aproximativ de două ore, în Piaţa Victoriei din Capitală. Protestul a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Peste 1.000 de persoane protestează, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei.
Protestul a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.
Copiii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
Peste 1.000 de persoane erau prezente, sâmbătă la amiază, la protestul din Piaţa Victoriei, printre acestea numărându-se şi fratele lui Marius Bodnariu, Daniel, care este şi unul dintre organizatorii manifestaţiei, apropiaţi ai familiei, părinţi cu copii, tineri. De asemenea, la manifestaţie participau oameni din alte oraşe ale ţării - Suceava, Constanţa, Sibiu, Piatra Neamţ.
Printre persoanele prezente la protest se număra şi fostul ministru de Externe Titus Corlăţean.
Oamenii aveau bannere cu mesajele: "Noi susţinem familia Bodnariu", "Norway, do not separate Bodnariu family" (Norvegia, nu separa familia Bodnariu), "Children belong at family" (Locul copiilor este la familie), "Români din toate ţările uniţi-vă. Vi se fură copiii!", "Stop the Barnevernet" (Opriţi Barnevernet), "Mai bine mama săracă în România, decât mamă cu copii furaţi în Norvegia", "Domnule preşedinte Iohannis copiii răpiţi ai familiei Bodnariu sunt şi cetăţeni români!", "Isus a zis: lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu îi opriţi!", "Vi se pare că acesta este creştinism radical?".
Daniel Bodnariu a povestit pentru MEDIAFAX că fratelui său i s-au luat copiii după ce la Barnevernet s-a înregistrat un denunţ al directoarei şcolii în care învăţau o parte dintre minori.
Acesta a menţionat şi că protestul de sâmbătă se doreşte a fi o manifestare paşnică şi are menirea de a face publice lucrurile ce se petrec "într-o ţară aşa-zis civilizată"
Daniel Bodnariu a spus şi că intervenţia Barnerevrnet ar fi fost abuzivă, în sensul că a desprins copiii de o familie unită, nonviolentă şi nonradicala. Acesta a precizat şi că Barnerevrnet este o instituţie ce ar avea o autoritate chiar mai mare decat autorităţile judiciare, dar că fratele său şi familia acestuia au iniţiat în justiţie procedurile de reuperare a copiilor.
"Prin acest protest denunţăm abuzurile, practicile instituţiei Barnevernet (Protecţia Copilului din Norvegia) în cazul lui Marius şi Ruth Bodnariu şi a celor cinci copii, denunţăm pasivitatea şi complicitatea statului norvegian şi ne exprimăm solidaritatea cu alte zeci de familii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, victime şi ele abuzurilor aceleaşi instituţii, Barnevernet", se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatorii protestului.
Proteste similare sunt anunţate sâmbătă, de la ora 13.00, şi la Constanţa şi Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, în cooperare cu românii din diaspora, cu cetăţeni şi organizaţii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, în ianuarie se vor organiza concomitent o serie de proteste similare în Oslo, Washington, Haga, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Roma, Torino, Frankfurt, Londra, Dublin, Viena, Ottawa, Praga, Bratislava, Varsovia, Moscova, Riga şi Copenhaga.
Protestul de sâmbătă a fost organizat de Daniel Bodnariu, în cooperare cu Alianţa Familiilor din România (AFR) şi cu sprijinul Comunitătii Evanghelice din România, şi se desfăşoară între orele 12.00 şi 14.30.
Conducerea Ministerului Afacerilor Externe a discutat, vineri, cu ambasadorul Norvegiei la Bucureşti despre cazul Bodnariu, ambasadorul României la Oslo urmând să aibă în 13 ianuarie o întâlnire cu reprezentanţi ai Ministerului norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale.
Întrevederea a fost anunţată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul unui comunicat de presă care nu oferă detalii asupra convorbirii cu excepţia faptului că ''a fost reiterată de ambele părţi importanţa unei cooperări susţinute în cazul familiei Bodnariu''.
"Întâlnirea urmează unor demersuri susţinute întreprinse anterior de MAE, inclusiv unor corespondenţe şi discuţii la nivelul conducerii ministerelor afacerilor externe din cele două ţări. Totodată, MAE, prin misiunea diplomatică de la Oslo, a acţionat în sensul materializării iniţiativei de organizare a unei vizite la nivel parlamentar în Regatul Norvegiei. Este de aşteptat ca această vizită să aibă loc în perioada imediat următoare", informează MAE.
Ministerul a anunţat şi că Ambasada României la Oslo menţine constant legătura cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia.
La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.
O delegaţie parlamentară formată din membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării intenţionează să facă o vizită în Norvegia în perioada 18 – 22 ianuarie pentru a discuta cazul familiei Bodnariu, a precizat, miercuri, vicepreşedintele Comisei, deputatul PNL Mircea Dolha.
"Vom discuta foarte clar, inclusiv ancheta care s-a făcut, am înţeles că s-a făcut o anchetă socială cu privire la această familie şi la copii. Vrem că aflăm mult mai multe necunoscute pentru că, din păcate, încă nu ştim niciunii adevărul până nu ajungem acolo. (…) Am solicitat să ne pună la dispoziţie ancheta socială care s-a făcut, pentru că în baza anchetei au fost luaţi acei copii", a precizat, miercuri, Mircea Dolha.
Dolha a precizat că membrii comisiei încearcă să stabilească întâlniri cu omologii acestora din Parlamentul norvegian, cu membri ai Guvernului şi cu reprezentanţi ai Protecţiei Copilului din Norvegia (Barnevernet), însă membrii Comisiei încă aşteaptă confirmarea întâlnirilor.
Sursa: mediafax.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰