Antena Meniu Search
x

REACŢIA Agenţiei Naţionale de Transplant privind DEZVĂLUIRILE HALUCINANTE din cazul lui Gheorghe Burnei

După ce în congelatorul unui frigider din secţia de Ortopedie de la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, în care angajaţii îşi ţineau mâncarea, anchetatorii au găsit pungi cu fragmente de os de la copii mici, unele probabil de cinci ani, Agenţia Naţională de Transplant (ANT) vine cu precizări în acest caz controversat.

După ce în congelatorul unui frigider din secţia de Ortopedie de la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, în care angajaţii îşi ţineau mâncarea, anchetatorii au găsit pungi cu fragmente de os de la copii mici, unele probabil de cinci ani, Agenţia Naţională de Transplant (ANT) vine cu precizări în acest caz controversat.

Andrei Nica, consilier la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) pe probleme de ţesuturi şi celule, a declarat, duminică, că Gheorghe Burnei este acreditat pentru transplantul de os şi putea lua doar de la Spitalul Colentina ţesut, care trebuie ţinut la temperatura de minus 80 de grade.

Consilierul ANT a spus că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” avea contract pentru obţinerea ţesutului os-tendon pentru transpant cu Banca de Ţesut din cadrul secţiei de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Colentina din Capitală, iar în acest an unitatea sanitară unde Gheorghe Burnei este chirurg ortoped a primit trei grefe.

"Ca să poată face transplant de ţesut, medicul era obligat să aibă un contract cu o bancă de unde să poată lua materialul pentru transplant. Spitalul «Marie Curie» avea contract cu Banca de Ţesut şi Celule de la Spitalul Colentina”, a precizat medicul Andrei Nica, care este şi responsabil al Băncii de Ţesut Colentina.

Întrebat dacă fragmentele de os găsite în congelatorul unui frigider de la secţia de Ortopedie a Spitalului „Marie Curie” puteau fi luate din Banca de Ţesut de la Spitalul Colentina, Andrei Nica a spus că, indiferent de unde provine, ţesutul de os trebuie ţinut la temperatura de minus 80 de grade.

Ţesuturile osteo-tendinoase recoltate de la donatorul viu şi de la donatorul în moarte cerebrală sunt prelucrate, testate, validate şi stocate în frigider la minus 80 de grade, cu monitorizare computerizată a temperaturii şi cu alertare la şapte numere de telefon în caz de avarie. Din Banca de Ţesut, acestea sunt distribuite, la cerere, clinicilor de ortopedie şi traumatologie ale spitalelor cu care sunt încheiate protocoale de colaborare.

În cazul recoltărilor de la donatorul aflat în moarte cerebrală, sunt folosite doar instrumentarul, materialele sanitare, echipamentul şi dispozitivele de stocare din dotarea Bancii de Ţesut. Grefele de la donatorul viu, respectiv capetele femurale, provin de la pacienţi cu coxartroze sau fracturi de col femural.  

Tribunalul Bucureşti a respins cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală” şi a dispus plasarea chirurgului ortoped în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi suspectat de experimente neautorizate pe copii.

Denunţul împotriva chirurgului Gheorghe Burnei a fost făcut în septembrie, iar cauza vizează 17 fapte de corupţie comise în perioada octombrie-noiembrie, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » REACŢIA Agenţiei Naţionale de Transplant privind DEZVĂLUIRILE HALUCINANTE din cazul lui Gheorghe Burnei