Producătorii de mure ar putea avea o recoltă dublă față de anul trecut
Avem producţie record de mure. Recolta va fi aproape dublă faţă de anul trecut, dar producătorii ştiu că roadele muncii nu vin mură-n gură. Delicioasele fructe pot fi culese până la jumătatea lunii viitoare, dar, faţă de anii trecuţi, zilierii sunt mai greu de găsit din cauza pandemiei. Aşa că la treabă pun umărul mai mult proprietarii plantaţiilor.
- Producătorii ar putea ajunge și la 15 tone de mure la hectar.
- Murele pleacă de la producător cu 12 lei kilogramul.
Plantaţia de mure din Ţicleni, judeţul Gorj, se întinde pe mai bine de cinci hectare. Pentru că fructele sunt mai multe în acest an, recolta ar putea fi una record.
Faţă de anul trecut, recolta de mure va fi aproape dublă. Se estimează că producţia va fi undeva la 15 tone de fructe la hectar.
Murele sunt culese direct în caserole şi aşa ajung în magazine. Spre deosebire de arbuştii din pădure, aceştia nu au ţepi, aşa că fructele se culeg uşor.
Printre arbuştii cu fructe coapte, sunt şi câţiva care abia au înflorit, aşa că murele pot fi culese până la sfârşitul lunii viitoare.
Ionel Burtea, proprietarul plantației: Avem unele plante care au rămas în urmă şi ele se coc treptat, undeva luna aceasta aproximăm, astazi fiind primul cules, şi luna viitoare undeva pe 15-20 august o să fie finalul de sezon.
Cât priveşte forţa de muncă, în pandemie, mulţi se tem să meargă în plantaţie, aşa că proprietarii sunt nevoiţi să pună umărul mai mult ca să crească profitul.
Ionel Burtea, proprietarul plantației: Oameni mai găsim, dar destul de greu, mai ales în perioada aceasta. Multă lume e speriată cu distanţarea. Familia este foarte numeroasă şi este implicată 100%, dar avem o relaţie foarte bună, din anii anteriori, cu zilierii pe care îi avem şi sunt foarte mulţumiţi.
De pe plantaţia din Ţicleni, un kilogram de mure pleacă cu 12 lei, însă la raftul magazinelor clienţii vor fi nevoiţi să scoată cel puţin dublu din buzunar. Deocamdată, în supermarketuri sunt fructele de import, ale căror preţuri pot să ajungă şi la 80 de lei pe kilogram.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰