Renasc livezile de gutui galbene în Țara Zarandului
Doi tineri întreprinzători din zonă se ocupă de asta. În urmă cu trei ani, au plantat câteva hectare cu pomi, iar acum au cules deja roadele. Au vândut repede recolta, gutui, mere şi prune.
- 8 morți și 200 răniți în Israel, după bombardamentele iraniene. IDF a lansat noi lovituri asupra Teheranului
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Se vinde cu un preţ dublu comparativ cu cel al whisky-ului.
- Cât despre fructe, în pieţe, gutuile ajung până la 10 lei kilogramul.
Marius şi Ovidiu sunt de loc din Brad. Dar cum s-au apucat de antreprenoriat, au ochit un teren în zona cunoscută altădată pentru aurul care se extrăgea de acolo. Iar acum. tot aurii le sunt şi gutuile. Pentru că asta au ales să cultive
Marius Feier, fermier: Totul a pornit aşa dintr-o pasiune pentru natură pentru pomi. Avem un soi de gutui bereschi care dacă cultura este bine îngrijită pot ajunge pot ajunge la jumătate de kg o gutuie.
Şi amintirile din copilărie au contat. Cei doi prieteni revăd şi acum gutuile pe care bunicii obişnuiau să le pună la geamuri ca să miroasă frumos în casă. Şi recolta lor are acelaşi parfum şi savoare. Iar producţia poate ajunge până la 50 de tone pe hectar.
Ovidiu Mailat- fermer: Toată cultura este ecologică, certificată ecologic. Folosim doar substanţe ecologice pentru toate tratamentele.
- Sănătatea psihică, întreţinută cu soluţii de pe TikTok. Cum funcţionează algoritmul care "ţine loc" de medic
- Salturi cu parașuta deasupra mării și cursuri de pilotaj. Cât plătesc turiştii pentru experienţele pe litoral
- Amenzi de până la 10.000 de lei pentru stăpânii care refuză vaccinarea sau microciparea câinilor
- Ultimul weekend cu reduceri la mare. 1600 lei pentru 4 nopți de cazare și șezlonguri la jumătate de preț
- Noi facilităţi pentru românii cu buletine electronice. Unele persoane rămân, însă, reticente
Se vinde cu un preţ dublu comparativ cu cel al whisky-ului. Cât despre fructe, în pieţe, gutuile ajung până la 10 lei kilogramul.
Puţin, comparativ cu beneficiile. Gutuile au peste o sută de proprietăţi, spun nutriţioniştii. Câteva bucăţele adăugate într-o salată de legume sau de fructe sunt un bun stimulator pentru digestie. Ba se spune chiar că, în camera unei persoane bolnave, este indicat să existe pe masă cel puţin două gutui.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰