Reţea de trafic de ovule, în cel mai mare spital privat din Timişoara
Se jucau cu vieţile oamenilor şi-ale copiilor lor, pe bani grei. În cel mai mare spital privat din Timişoara funcţiona o adevărată reţea de trafic de ovule, spun procurorii.
Se jucau cu vieţile oamenilor şi-ale copiilor lor, pe bani grei. În cel mai mare spital privat din Timişoara funcţiona o adevărată reţea de trafic de ovule, spun procurorii.
Doctorii ar fi intermediat vânzările între părinţi şi donatoare. Pe bani grei. Şi tot cu ajutorul lor, 12 mame surogat ar fi primit bani ca să poarte în pântece copiii altor cupluri.
Contrar legii! Există şi informaţii şocante în dosar. Din cauza haosului din acte, unii prunci care urmează să se nască nu ar avea nicio legătură genetică cu părinţii lor.
Sunt pionii unei reţele de trafic de ovule care a funcţionat timp de trei ani în cel mai mare spital privat din Timişoara. Managerul grec şi asistenta lui ar fi asigurat legătura între cuplurile infertile şi donatoarele de ovule din România.
Familiile care îşi doreau un copil ar fi plătit aproape 3000 de euro pentru o fertilizare. Donatoarea primea, din sumă, doar 300 de euro. Înţelegeri se făceau şi cu mamele surogat.
1500 de lei pe lună primea o femeie care accepta să poarte în pântece copiii altora. În baza unui act semnat la notar. O practică veche în România, unde mama-surogat nu e recunoscută de lege.
Dincolo de ilegalităţi, în anchetă ar exista şi date şocante. Surse din dosar spun că haosul în documente ar fi fost atât de mare, încât nu se ştie clar dacă pruncii care s-au născut sau se vor naşte chiar au o legătură genetică cu părinţii lor. Ovulele ar fi putut fi oricând încurcate. Mai mult, ar exista un caz în care ovulele de la fiică au ajuns la propria mamă.
Directorul medical al spitalului recunoaşte, în schimb, că, personal, are în grijă o mamă-surogat. Şi totuşi, în România, există un precedent. Şi o premieră juridică. O femeie ai cărei gemeni au fost născuţi de propria soră a fost recunoscută de o instanţă din Timişoara, drept mama biologică a copiilor. Copiii la comandă sunt o afacere prosperă în România. Femeile îşi vând pe internet ovulele sau îşi oferă spre închiriere păntecul.
În afacerea copiilor la comandă de la Timişoara, doi prunci s-ar fi născut deja. Alţii urmează. Biologic, toţi îşi vor căuta identitatea. În timp ce în acte, vor afla cine le sunt părinţii, doar la capătul unor lungi procese de adopţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰