Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Birocraţia românească învinge şi cutremurul. Concluziile exercițiului SEISM 2018 sunt îngrijorătoare

Birocraţia bate orice dezastru. E realitatea pe care o scoate la iveală cea mai mare simulare de cutremur desfăşurată vreodată în ţara noastră. Nu clădirile căzute peste români ar produce cele mai multe pierderi de vieţi ci, legile prost gândite. Nici spitalele din ţară nu trec testul unei calamităţi. 

de Redactia Observator

la 18.10.2018 , 20:38

Birocraţia bate orice dezastru. E realitatea pe care o scoate la iveală cea mai mare simulare de cutremur desfăşurată vreodată în ţara noastră. Nu clădirile căzute peste români ar produce cele mai multe pierderi de vieţi ci, legile prost gândite. Nici spitalele din ţară nu trec testul unei calamităţi. 

A venit și rezultatul exercițiului SEISM. În realitate însă niciunul din sutele de doctori care au venit în România nu ar fi putut să se atingă de nici măcar un singur pacient. Asta pentru că în România - legea cere un certificat de liberă practică. Un document care se eliberează în 10 zile, chiar şi în caz de dezastru.

În lipsa documentului, nici spitalele ridicate de salvatorii din Norvegia, Italia, Austria şi Israel nu ar fi putut să fie folosite. Nu e singura problemă în care se împiedică salvarea de vieţi.

Vezi și

Un cutremur de 7,5 grade produs în Vrancea - la 140 de kilometri adâncime - s-ar resimţi cel mai puternic în Bucureşti, Bacău, Galaţi, Brăila, Buzău, Prahova şi Argeş. Acelaşi cutremur ar avea o intensitate medie în Transilvania şi Moldova. Doar locuitorii din judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu-Mare nu ar resimţi deloc seismul.

În cutremurul şi replica simulate de autorităţi, experţii au calculat că 4.600 de persoane au murit, aproape 9.000 au fost rănite, iar 800 nu au fost recuperate de sub dărâmături. Un cutremur produs noaptea dublează numărul de victime.

Experţii admit că nu ne putem baza nici pe spitalele din România în cazul "Marelui Cutremur". Jumătate s-ar prăbuşi, iar cele rămase în picioare s-ar închide în câteva zile din lipsă de medicamente. La simularea de seism, experţii nu au luat în calcul şi pagubele care ar putea afecta metroul. Anul viitor, în Bucureştiul va avea loc şi cea mai mare simulare desfăşurată în Europa de intervenţie la dezastru în subteran.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Birocraţia românească învinge şi cutremurul. Concluziile exercițiului SEISM 2018 sunt îngrijorătoare