Românii sunt deranjați de faptul că partenerul îşi petrece prea mult timp stând cu ochii în telefonul mobil
Un studiu arată că cei mai mulţi dintre noi sunt deranjaţi de faptul că partenerul îşi petrece prea mult timp stând cu ochii în telefonul mobil.
Telefonul e amantul românului. Şi nu e o glumă. Un studiu arată că cei mai mulţi dintre noi sunt deranjaţi de faptul că partenerul îşi petrece prea mult timp stând cu ochii în telefonul mobil. Orele alocate telefonului mobil îi fac mai geloşi decât o relaţie extraconjugală.
E greu de precizat câţi dintre români au o relaţie extraconjugală. Însă e sigur că majoritatea dintre ei au un telefon inteligent. Iar device-ul poate deveni motiv de ceartă în cuplu.
Studiul arată că 45% dintre români sunt geloşi pe faptul că jumătatea lor petrece prea mult timp butonând. Între timp, doar 18% dintre cei intervievaţi sunt deranjaţi de cunoştinţele sau chiar de eventualele relaţii din afara cuplului.
Aproape la fel de geloşi pe smartphone sunt nemţii. 32% consideră că statul cu nasul în telefon poate deveni motiv de gelozie.
- Eclipsă de Lună pe 14 martie 2025. Ce se va vedea pe cer
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- 13 martie, Sfânta Cuvioasă Ipomoni. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 13 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Sănătatea trece prin farfurie: Cum să identifici alimentele sigure te învață experții Senatului Științific...
La polul opus, sunt italienii. Deşi foarte geloşi, 65% dintre ei sunt deranjaţi doar de un eventual rival în carne şi oase, în timp ce doar 16% percep telefonul mobil ca pe un motiv de frustrare.
Studiul arată şi că suedezii sunt cei mai lipsiţi de gelozie europeni. 73% dintre ei nu au niciun fel de grijă în relaţia de cuplu.
Doar 11% sunt preocupaţi ocazional de o potenţială relaţie extraconjugală a partenerului şi numai 16% de timpul pe care acesta îl petrece cu ochii în ecranul smartphone-ului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰