România, pe locul 10 în Europa la consumul de alcool pur. Câţi litri consumă anual un român
Un român consumă anual 11 litri de alcool pur, piaţa locală fiind între primii zece clasaţi la nivel european. Pe primele locuri în top, cu un consum de aproape 13 litri per capita, se află Letonia şi Cehia, iar la coada clasamentului sunt Italia, Suedia şi Grecia cu cifre aproape la jumătate.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- 14 județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. ANM anunță răcire, ploi și vânt în toată țara
Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, valoare ce poziţionează piaţa locală în prima parte a clasamentului european, într-un top realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Visual Capitalist. Această valoare se traduce astfel într-un consum mult mai mare de băuturi spirtoase, dat fiind că jucătorii din industrie definesc băuturile spirtoase ca băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică de minimum 15% vol, relatează Mediafax.
Cantitatea medie de alcool consumată. Date OMS
Datele OMS sunt valabile la nivel de 2019, cel mai recent an pentru care există date. Pandemia de COVID-19 a schimbat o serie de obiceiuri, a mutat, cel puţin temporar, consumul din HoReCa acasă şi astfel a crescut canalul de retail, însă per total nu există variaţii majore în ceea ce priveşte cantitatea medie consumată de la an la an, conform estimărilor Ziarului Financiar pe baza jucătorilor din piaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰