Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România e cel mai mare producător de prune din UE. Cele mai multe fructe folosesc la țuică și palincă

Suntem cei mai mari producători de prune din Uniunea Europeană. O spun statisticile oficiale. Care n-au arătat, însă, şi câtă ţuică şi palincă facem din ele.

de Redactia Observator

la 03.12.2017 , 02:11

Suntem cei mai mari producători de prune din Uniunea Europeană. O spun statisticile oficiale. Care n-au arătat, însă, şi câtă ţuică şi palincă facem din ele. Pentru că cea mai mare cantitate de prune ajunge în cazane, şi nu în borcanele cu magiun. Anul acesta s-au făcut cu 30% mai puţine fructe, dar chiar şi aşa, avem de două ori mai multe prune decât competitorul direct, Spania.

Iarna, prunele devin o delicatesă pentru români. Cele mai mari şi mai dulci sunt uscate în cuptor, fără fum. Un kilogram de prune uscate costă între 15 şi 25 de lei. "La noi a rămas singura tradiţie cu prune uscate şi miez de nucă. Faţă de alţi ani, foarte puţine." Pe domnul Ionescu l-am găsit în târgul pentru producători din Bucureşti. A venit din judeţul Vrancea şi ne-a arătat o reţetă fulger pentru desert.

Avem aici nişte prune uscate, fără sâmbure, iar aici nişte miez de nucă. Din această combinaţie se poate face pe loc o prăjitură delicioasă. Bomboană dacică i se spune şi este foarte bună pentru digestie. 

Vezi și

Dar, la noi, 80% din producţia de prune nu ajunge la borcan, ci în cazan: "Palinca se face numai si numai din pruna. Aia e palinca." Gheorghe Chirilă are o palincă apreciată în Satu Mare. Fiecare fruct care se transformă în alcool este crescut în livada proprie. Dar anul acesta recolta a fost slabă, din cauza vremii capricioase. De pildă, în Buzău, cantitatea de prune este la jumătate faţă de anul trecut. "Vă pot spune pe pom. În jur de 40, 50 de kilograme, 60 maximum, pe pom. Din cauza frigului au căzut cam 50% din flori."

Pe acelaşi subiect

Chiar şi aşa, suntem este cel mai mare producător din Uniunea Europeană. Anul trecut, România a produs peste 512.000 de tone de prune. Doar trei ţări din lume reuşesc să ne depăşească: China, Serbia şi Statele Unite.

Totuşi, producătorii se plâng că nu prosperă. Vând prin intermediari: "Nu este avantajos. Kilogramul a fot un leu şi 50 de bani. Pe piaţă s-a vândut cu 2 lei şi 50 de bani, trei lei. Deci angrosiştii câştigă cât noi, care investim." 

Aşa că este mai profitabil să transforme prunele în alcool. Un litru de pălincă produsă tradiţional costă între 25 şi 35 de lei. Preţul creşte odată cu vechimea băuturii. Sau, cu apropierea sărbătorilor de iarnă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » România e cel mai mare producător de prune din UE. Cele mai multe fructe folosesc la țuică și palincă