Antena Meniu Search
x

Video Românii sunt în căutarea cadourilor de Paşte. Ce cuprinde lista de cumpărături şi cât sunt dispuşi să scoată din buzunare

Iepurasul de Paşte a ajuns să fie cel puţin la fel de darnic ca Moş Crăciun. Pe lângă dulciuri, sunt oferite cosmetice, haine ba chiar şi produse pentru casă şi grădină. Bugetul mediu de sărbători al unei familii este de aproape 1200 de lei, în creştere faţă de anul trecut.

Andra Mitu
de Andra Mitu

la 26.04.2021, 20:51

Vezi și
  • Bugetul mediu de Paşte al unei familii este de aproape 1.200 de lei

Centrele comerciale sunt pline în această perioadă. Tradiţia spune că de Paşte trebuie să ne reînoim garderoba. 

''Ce cadouri mai faceți?

Tot hăinuțe. Ne orientăm. Nu mi-am alocat un buget, depinde ce îmi place. Două mii - trei mii de lei.''

Daniela, consilier vanzari: În general românii vin să cumpere rochii cât de cât mai elegante pentru masă festivă de Paște. Vin să cumpere și cadouri pentru apropiaţii lor: cămășuțe, bluzițe, genți, gablonturi.

Pe acelaşi subiect

''Cumnata că e gravidă niște hăinuțe pentru copilul pe care îl are în burtică.''

Nicolae Slav, manager magazin încălțăminte: Chiar de săptămâna trecută noi am simțit o creștere în vânzări de 15 la sută și estimam că săptămâna această ne ducem în 30 – 35%. 

Dacă într-o lună normală, fără sărbători, o familie alocă pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte cel mult 240 lei, în preajma sărbătorilor bugetul se dublează. 

Sebastian Fitzek, sociolog: Românii în aceasta perioadă sunt destul de darnici. Este un obicei care depășește problema crizei și pe care ni l-am împământenit. Vine din respectul, dragostea faţă de celălalt. 

Şi produsele cosmetice sunt la mare căutare. Suma medie a unei comenzi este de 180 de lei. Numai din acest depozit pleacă zilnic spre clienţi peste 1000 de colete. 

Octavian Jomir, CEO magazin online cosmetice: Au crescut foarte mult în vanzari seturile de produse cosmetice, au crescut produsele pentru machiaj. Vedem o revenire în vanzari a parfumurilor. În ultimele doua săptămâni volumul de vanzari aproape ca s-a dublat.

Ce soluţie au cei care vor să fie siguri că nu dau greş

Cadourile practice rămân însă o soluţie ideală pentru cei care nu vor să dea greş. Vânzările produselor de casă şi grădinărit au crescut cu peste 100%. 

''În mare parte tot așa – electronice, lucruri necesare prin casă.''

Mihai Pătrascu, manager magazin online: Se cumpăra foarte mult grătarele de grădină, ustensile de grădină, uneltele de grădinărit. Acum avem creștere de peste 100% la unele categorii de produse.

Pentru electronice şi electrocasnice bugetul mediu variază între 500 şi 700 de lei, arată estimările. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Românii sunt în căutarea cadourilor de Paşte. Ce cuprinde lista de cumpărături şi cât sunt dispuşi să scoată din buzunare