Românii, pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor electrice
Unii români funcţionează pe un principiu instaurat cu zeci de ani în urmă. Ei nu aruncă nimic, pentru că nu se ştie când le trebuie.
Unii români funcţionează pe un principiu instaurat cu zeci de ani în urmă. Ei nu aruncă nimic, pentru că nu se ştie când le trebuie. Însă, atunci când vine vorba despre electrocasnice, cel mai bine e să strângă din dinţi şi să accepte că nu e cazul să le păstreze la nesfârşit. Există posibilitatea reciclării lor, numai că oamenii ori nu vor să facă asta, ori nu au unde. Cert este că suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul "reciclarea deşeurilor electrice".
Anual, în ţara noastră se reciclează cu 30.000 de tone de aparate mai puţin faţă de cota impusă de Uniunea Europeană. Pe de o parte, pentru că mulţi români n-au aflat încă unde ar trebui să îşi ducă deşeurile electrocasnice sau cât de periculoase sunt pentru sănătate şi pentru mediul înconjurător.
Românii au doar trei variante ca să scape aparatele vechi: să le ducă la cel mai apropiat centru de colectare, să le dea la schimb pentru un voucher de la Ministerul Mediului sau să apeleze la magazinele specializate care sunt obligate să le preia.
În multe zone din mediul rural punctele de reciclare nu există. Mai mult, magazinele obligate să preia deşeurile de electrocasnice, pun condiţii.
Până la aprobarea noului buget, programul Ministerului Mediului de gestionare a deşeurilor este blocat.
Multe dintre deşeurile electrice conţin freon şi mercur. Pe termen lung, expunerea la aceste substanţe toxice poate produce tulburări de memorie şi ale sistemului hormonal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰