Antena Meniu Search
x

SPECIAL! Romanii au cel mai lung program de lucru din Europa

Dintre toti europenii, romanii muncesc cel mai mult. Sau cel putin asa arata studiile. In Romania, timpul efectiv de lucru este de 41 de ore pe saptamana, fata de Franta de exemplu, unde nu se munceste mai mult 38 de ore.

Vezi și

Ne plangem ca stam la serviciu mai mult decat prevede legea, dar asta nu inseamna ca si muncim continuu, spun specialistii. Cei care se simt adesea sleiti de puteri dupa serviciu sunt cei care s-au intins mai mult decat le e plapuma. Si-au ales un job mult prea greu pentru ei.

Singurul lucru pe care romanii il fac mai mult decat sa munceasca este sa se vaite de cat de mult muncesc. Mai ales cand angajatului nu-i place deloc ce face.

“Unii dintre noi ne simtim suprasolicitati, eu cred ca am putea vorbi si de jobul pe care il facem, daca avem competentele necesare de a realiza acest job. Pentru ca s-a putea, in viziunea mea, sa desfasuram o activitate pentru care nu suntem pregatiti si este normal sa ne simtim suprasolicitati pentru ca incercam sa gasim solutii, iar noi nu stim foarte bine ceea ce avem de facut”, spune Corneliu Bente, presedintele Uniunii Nationale a Expertilor in Legislatia Muncii.

Sindromul de suprasolicitare se intalneste cel mai des in randul corporatistilor. Sefii lor vor rezultate din ce in ce mai multe si mai bune. Si mai repede, daca se poate.

“In momenul in care noi suntem supraincarcati, apare suprasolicitarea. Pentru ca peste task-urile obisnuite apar tot felul de lucruri care fie sunt urgente, compensari ale scaderii numarului de colegi. Din pacate, angajatorii pot observa ca task-urile sunt duse la bun sfarsit si ca exista rezultate si cu oameni mai putini”, explica psihologul Jeni Chiriac.

Suprasolicitarea poate duce la epuizare si, ulterior, la moarte. In Romania, a existat doar un astfel de caz. In aprilie 2007, o tanara de 31 de ani a murit in urma epuizarii. Este vorba despre Raluca Stroescu, manager de audit la o multinationala. Slabise pana la 40 de kilograme. Colegii ei spuneau ca femeia era obsedata de munca. Sau, daca vreti un termen la moda, era "workaholica". In alte tari, moartea prin epuizare a devenit un fenomen caruia I s-a pus si un nume - KAROSCHI .

Pentru a evita astfel de drame in companiile lor, sefii au la dispozitie niste experti care le pot aduce un echilibru intre productivitatea companiei si efortul angajutului.

Cu alte cuvinte, o zi de munca perfecta ar trebui sa fie relaxata, dar si eficienta. E un ideal de care romanii sunt foarte departe, conform statisticilor care ne dadeau un verdict dureros: muncim mult si prost.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri sociale » SPECIAL! Romanii au cel mai lung program de lucru din Europa