Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rugăciunea ''i-a ridicat'' de pe patul suferinţei. Biserică din Sibiu, renumită pentru icoanele făcătoare de minuni care ''plâng''

Un loc unde minunile se întâmplă sub ochii tuturor. O biserică din Sibiu este de ani buni loc de pelerinaj pentru toţi cei care caută vindecare sau pur şi simplu se roagă pentru împlinirea unor dorinţe care depăşesc graniţele stabilite de lumea medicală. Când doctorii ridică din umeri, oamenii îngenunchează în faţa Sfintelor Icoane, iar rugăciunile prind contur. Şi mai mult decât atât, icoanele se însufleţesc şi plâng cu lacrimi de mir.

de Redactia Observator

la 21.04.2022 , 14:48

Aceasta este icoana Maicii Domnului din biserica Sfântul Ioan Iacob Românul din Sibiu care a izvorât mir, în repetate rânduri. Prima dată, în anul 2012. Ultima, anul trecut, chiar la începutul pandemiei. Icoana Maicii Domnului, Îndrumătoarea, este o copie realizată după o icoană similară care se află în Mănăstirea "Mihai Vodă" din Bucureşti. 

Cătălin Dumitrean, preot: Icoanele au ceva de spus, mai ales icoanele Maicii Domnului, o reprezintă pe Maica Domnului, vorbeşte Maica Domnului, adresează un mesaj către noi. În înţelegerea tuturor că miracolul este posibil.

33 de prunci au venit pe lume, prin rugăciuni fierbinţi rostite în faţa icoanei. O femeie a reuşit să rămână însărcinată după 13 ani de încercări. 

Vezi și

Cătălin Dumitrean, preot: Într-o zi a venit cu zâmbetul pe buze, cu o stare de fericire extraordinară, mi-o amintesc şi acum: "Părinte, sunt însărcinată!"

Pe acelaşi subiect

De-a lungul timpului, preotul a vrut să dea ocazia credincioşilor să se închine la icoane făcătoare de minuni la care, în mod normal, nu ar fi avut acces pentru că se află la mii de kilometri distanţă. Aşa că a dus icoane renumite din Sfântul Munte Athos şi nu numai. 

Cătălin Dumitrean, preot: Rugăciunile Maicii Domnului au vindecat iată, bolnavi de cancer, după ce lupta cancerul fusese pierdută din punct de vedere medical şi chiar medicii au spus: Rugaţi-vă că numai Dumnezeu poate face minuni!

Rugăciunea i-a ridicat de pe patul suferinţei

Un astfel de verdict crunt a primit şi Daciana. Pe ea, rugăciunea a ridicat-o de pe patul suferinţei.

Daciana: La chimioterapie ştim cu toţii că nu te poţi ridica din pat. Ei bine eu am venit 7 luni la biserica, la fiecare maslu. Eu cred că Dumnezeu dă cele mai grele bătălii soldaţilor puternici.

Şi doamna Maria a trăit o minune, cu nepotul ei, care s-a născut paralizat pe partea stângă.

Maria: Am adus nişte hăinuţe la icoană, în Sfânta biserică, şi băietelul nostru după 12 ani, la un mic dejun într-o dimineață, şi-a folosit mână stângă, a băut cacao cu lapte cu mâna stângă, ceea ce nu a făcut 12 ani. Va dați seama că pentru mine a fost un şoc. Am plâns de bucurie.

Părintele Dumitrean spune că nu există o reţetă pentru ca minunile să se întâmple. Trebuie doar să avem mereu credinţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Rugăciunea ''i-a ridicat'' de pe patul suferinţei. Biserică din Sibiu, renumită pentru icoanele făcătoare de minuni care ''plâng''