Să nu UITĂM - #Colectiv. “Scriu pentru că am simţit că trăiesc o invazie de oameni arşi din cap până în picioare, fără păr rămas pe cap, cerând ajutor şi apă” – Mesaj sfâşietor postat de un supravieţuitor de la Colectiv
Incendiul din clubul Colectiv a lăsat urme adânci în sufletele famiilor care şi-au pierdut persoanele dragi.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Incendiul din clubul Colectiv a lăsat urme adânci în sufletele famiilor care şi-au pierdut persoanele dragi.
Ziua de 30 octombrie 2015 va rămâne în amintirea tutoror drept una dintre cele mai mari tragedii din istoria modernă a României.
Alex Teodorescu, 23 de ani, inginer şi muzician, se afla în clubul Colectiv în seara de 30 octombrie 2015. Nici în cele mai îngrozitoare coşmaruri, nu se gândea că va asista la o asemenea tragedie care îi va marca viaţa.
Imediat după producerea tragediei de la Colectiv, Alex a postat pe blogul său personal un mesaj sfâşietor, care va rămâne bine întipărit în memoria fiecăruia dintre noi.
“Cum m-a ocolit moartea pe 30 octombrie, Clubul Colectiv Bucuresti
Scriu asta pentru ca nu pot dormi, pentru ca in noaptea asta am simtit ca traiesc o invazie de oameni arsi din cap pana in picioare, fara par ramas pe cap, cerand ajutor si apa. Oameni plangand in hohote si strigand "Unde e Alina, unde a ramas Alina?". Aud si acum in timpan oameni care strigau "Unde pula mea sunt pompierii, au trecut 15 minute de cand am dat telefon". Vad mame plangand si oameni bagati in saci de catre alti oameni cu vesta fosforescenta. Vad cum dupa ani de zile ma inchin si ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt intreg, iar la fiecare final de discutie pe care o am cu cineva zic 'Doamne fereste". Daca m-ar intreba cineva cum arata Apocalipsa, as zice ca arata exact ca aceasta noapte... Si plang... Si-mi doresc doar sa stiu ca toti am supravietuit si ca peste 3 luni ne vom intalni toti aceeasi 400 care am fost in noaptea asta acolo si vom ciocni din nou beri in Colectiv razand si aducandu-ne aminte despre o lansare de album.
Dar n-o sa se intample asta...
Nu am scris asta ca sa fac politica. Nu am scris asta ca sa-mi dai tu like pe facebook. Nu am scris asta ca sa fac cuiva reclama sau antireclama. Am scris asta pentru ca am trait-o si pentru ca voi ramane cu ea toata viata... Si nu e nimic poetic in asta... E un cosmar care se va tarai dupa noi, dupa fiecare individ care a fost in Colectiv vineri, 30. Tu, cel din afara, s-ar putea sa nu intelegi si sa blamezi in stanga si in dreapta. Vina e ca s-a aprins un artificiu de tort... Tu ai putea sa-ti accepti vina ca ai vrut sa aprinzi un artificiu sau un chibrit? Eu nu...
Vineri pe 30, am fost in Club Colectiv la lansarea albumului nr. 2 semnat Goodbye to gravity. De ce? Pentru ca am vrut sa vad cum arata actul artistic al unei formatii din Romania care ne reprezinta afara. Va asigur ca desi muzica a fost rock, in public nu a existat niciun om care a avut costum de Halloween pe el, care l-a invocat pe Lucifer sau alte mizerii pe care probabil le veti mai auzi in viitor legat de aceasta lansare... A fost strict o lansare de album ca oricare alta in care o formatie a vrut sa faca spectacol.
NU A FOST NICIUN SPECTACOL PIROTEHNIC, nu a venit niciun fachir, nu a tras nimeni cu tunul, nimic de genul asta. Doar 4 artificii de tort, 2 puse in fata scenei, doua pe 2 stalpi de sustinere ai salii. Nimic prea spectaculos... La fel de bine putea ardea si o sufragerie la aniversarea copilului tau pentru ca in tort i-ai infipt 2 artificii care ard 10-15 secunde. Asta a fost tot spectacolul pirotehnic... Trupa s-a laudat cu show pirotehnic pentru a atrage publicul, declaratia este mult prea pompoasa pentru ceea ce s-a intamplat de fapt...
Pe la jumatatea programului aceste artificii s-au aprins, si odata cu ele, una dintre artificii a aprins izolatia audio a salii, care dupa cum stim, in marea majoritate a cazurilor e ori din burete, ori din cofraje de oua, in functie de buget. La Colectiv, izolatia cred ca a fost de burete(in niciun caz carton de oua), la fel ca in oricare alt club din Romania care e interesat de asa ceva. Nu a explodat nimic, nicio conducta...
Initial, nu s-a panicat nimeni, solistul Andrei Galut si-a pastrat calmul cerand pe un ton foarte calm un extinctor pentru a remedia problema din scurt. Nu a venit acel extinctor. Dumnezeu stie daca Colectivul avea extinctor si nu s-a implicat nimeni sa stinga o flacara, sau nu a existat asa ceva in sala vreodata. Ca oricare alt roman care iese din casa, nu ne-am pus niciunul din cei care eram acolo problema "Are Colectivu' extinctor ca sa nu mor in incendiu? N-are. Ok. Nu merg ca mor." Cine face asta? Cine se astepta la asta? Probabil ca dupa acest incident: toata lumea, dar pana ieri absolut nimeni...
Lumea bate moneda ca acest club nu era in regula din punct de vedere legal, ca nu avea autorizatii. Sincer... Cred ca maxim 5% dintre toate localurile/firmele/teatrele/cafenelele/scolile/ sau orice alta companie din Romania (si poate nici macar alea) sunt invalide pentru a-si exercita activitatea. Stim bine ca mica intelegere este prietenul nostru cel mai bun de la Retragerea Aureliana incoace... Ce era sa facem, sa nu mai iesim din casa? Si chiar si asa... Cate blocuri din Romania au instalatie anti-incendiu functionala pe holuri? Si cred ca simtim cu totii asta... Totul pare ca merge la mica intelegere... Asta e Romania noastra, insa nu despre asta vreau sa vorbesc... Cum puteam muri cu totii in Colectiv, la fel puteam muri si acasa de la un simplu chibrit aprins aiurea...
De ce au murit admiratorii Goodbye to Gravity in seara asta? Probabil pentru ca au iesit din casa ca sa vada un concert live al unei formatii si sa nu-si petreaca seara de vineri uitandu-se la televizor la emisiunile spumoase care ni se servesc zilnic. Oamenii care azi au murit, au murit pentru ca sunt cei care au vrut sa vada altceva decat ceea ce le este pus pe tava zilnic... Nu au vrut sa fie leguma controlata a unui playstation, nu au vrut sa fie telespectatorii unor emisiuni pline de fete frumoase. Vineri, decedatii au murit pentru ca au vrut sa socializeze pe viu, fara facebook, fara skype si alte retele de interactiune, Scriu toate astea pentru ca anumite persoane jalnice, considera ca persoanele care mergeau in Colectiv erau niste boschetari care traiau de pe o zi pe alta... Nu oameni buni, nu este asa... Nu mai puneti etichete... Nu mai considerati voi ca stiti totul... Nu va mai laudati ca stiti voi mai bine cat de satanisti si boschetari sunt oamenii care asculta concerte live... Este oribil sa spui toate astea, mai ales dupa aceasta tragedie...
Vineri in Colectiv o mica bucata de oameni a venit acolo ca sa mai consume arta, Da, ASTA ESTE ADEVARATUL NIVEL AL ARTEI IN ROMANIA. E plin de artisti care canta in toate halelele cu o singura usa de acces, e plin de artisti refuzati de radio si tv si care se mai pot intretine doar din concerte live, e plin de artistii care la concert mai aprind si 4 artificii, numai-numai de s-o mai indrepta si publicul spre actul artistic live, autentic. Credeti ca muzicienii care chiar au ceva de aratat nu ar vrea sa profeseze in teatre, sau in localuri amenajate cum trebuie? Credeti ca muzicienilor si ascultatorilor lor le place sa iasa la o bere numai in subsoluri si in hale parasite? Asta este nivelul concertelor live in Romania. Acesta este nivelul culturii tarii noastre. Sub pamant si in ruine se desfasoara actele artistice. Si prosti suntem noi astia care inca mai vrem sa consumam asa ceva si nu ne multumim cu manele, fufe si caterinca...
De ce nu am avut instalatie anti-incendiu? Pentru ca majoritatea localurilor de la noi nu au asa ceva. De ce? Pentru ca lumea fumeaza si fumul de tigara declanseaza instalatia... De ce toti patronii par ca fenteaza controalele? Pentru ca abia iesi pe zero daca iti platesti toate impozitele si toate dividentele... SI stim bine ca cu totii suntem de vina... Cu totii acceptam localurile fara instalatie de incediu, ba chiar sunt ultimele noastre griji chestiile de genul... Acceptam asta zilnic cu totii, nu doar "boschetarii" care merg in cluburi, nu doar tinerii, nu doar batranii, nu doar adultii. Cu totii suntem ignoranti, cu totii trecem cu vederea... Inclusiv eu, inclusiv tu...
De ce au murit oamenii astia?
De la un artificiu de tort....
Azi noapte unii si-au pierdut viata, altii pielea de pe fata. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce?
Pentru ca sunt un om bun...?
Pentru ca sunt un om rau...?
Dumnezeu sa va tina tari pe voi toti cei care ati trecut sau inca treceti prin tragedia asta!
Condoleante familiilor celor decedati... Probabil ca Dumnezeu stie mai bine...”, a scris Alex pe blogul său personal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰