Video Satul în care locuiesc doar opt suflete. "Liniştea este la ea acasă. Avem toate condiţiile"
Într-un colţ uitat de lume, unde numărătoarea locuitorilor se opreşte la doar opt suflete, oamenii au descoperit adevărata linişte. Satul Neţeni, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a devenit refugiul perfect la bătrâneţe, locul pe care îl numesc cu emoţie acasă. Aici, în mijlocul naturii, modernul se împleteşte surprinzător cu simplitatea, mai ales că localnicii dispun de toate condiţiile găsite şi în marile oraşe.
Şi totuși, cea mai mare comoară rămâne spectacolul neîntrerupt oferit de natură.
Situat la doar 22 de kilometri de Bistriţa, satul Neţeni pare desprins dintr-o altă lume. Odată ajuns aici, frumuseţea peisajului te cucereşte pe deplin, mai ales că nu are nimic în comun cu agitaţia oraşului. Un loc care pentru cei opt locuitori a devenit acasă.
"Este un sat în care liniştea este la ea acasă. Natura ne inundă", spune un localnic.
"Aici ne-am făcut o casă, o casă nouă. Avem toate condiţiile. Ne înţelegem foarte bine. Ne-am obişnuit cu viaţa la ţară. Suntem deja de trei ani, de când am ieşit la pensie, aici", susţine alt localnic.
Cum se poate ca un sat cu rădăcini adânci, atestat documentar încă din 1341, să mai numere astăzi doar opt suflete? Istoria are explicaţia ei: colectivizarea comunistă, iar mai apoi, valul plecărilor spre oraş a lăsat uliţele satului pustii.
Atât autorităţile locale, cât şi cei opt locuitori ai localităţii Năţeni din Bistriţa-Năsăud speră că la un moment dat satul va fi repopulat, dar 90% dintre case rămân în continuare cu storurile trase.
Deși locuitorii din Neţeni pot fi număraţi pe degete, satul are toate condiţiile. Drumurile sunt asfaltate şi iluminate public, iar apa curge la robinet ca în oraşe.
"Ne-am gândit că dacă toate vor merge bine, să investim tot în localitatea Neţeni într-un centru de persoane vârstnice", a declarat Horea Petruţ, primarul comunei Mărişelu.
Vârsta medie a populaţiei de aici este de circa 70 de ani, iar a caselor de circa o sută de ani. Cât timp vor mai rezista în picioare, dacă nu vor fi locuite din nou, rămâne de văzut.
Potrivit datelor Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud, județul are 25 de localităţi care, la ultimul recensământ, abia dacă mai adunau câteva zeci de suflete.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰