Observator Special: S-au implinit sapte ani de la tragedia de la mina Anina

14 ianuarie, 2006. Ziua in care pentru oamenii din Anina a inceput decaderea. In perioada tulbure ce a urmat acestei zile tragice, oamenii erau prea indurerati, prea ingenunghiati de lacrimi sa se mai gandeasca la viitor. Nu stiau atunci ca, odata cu cele sapte suflete care au pierit in galeriile exploatarii miniere, avea sa moara si orasul

Dupa explozia din 2006, mina a fost inchisa. Nici macar cei care au fost norocosi si au scapat cu viata nu o duc mai bine. Marcel Strachina este unul dintre supravietuitori. Unul dintre cei trei care au scapat. A dat mina si statul in judecata, dar degeaba. „Nu s-a mai intamplat nimic. Nu mai stim nimic de procese, nu stim nimic. Nici nu vreau sa-mi mai amintesc. Ce-a fost a trecut. Mergem inainte”, spune barbatul.

Acum sta acasa. Isi creste cei trei copii. Banii in casa ii aduce sotia, care a fost nevoita sa-si caute norocul dincolo de granitele tarii. De fapt, in Anina, femeile au devenit capii familiilor.

Oricat si-ar dori sa mearga inainte, fiecare pas pe care-l fac se opreste intr-un zid de beton numit ignoranta si nepasare. Nimeni nu a fost despagubit dupa tragedie, nimeni nu a gasit vinovat, nimanui nu-i mai pasa. Doar celor prinsi in Anina ca-ntr-o capcana a timpului.

Adela Schnaider a ramas singura cu cei sapte copii, dupa ce sotul ei a pierit in explozie.

“Procesul se judeca. Dar de rezolvat nu s-a rezolvat nimic. Prima data au spus ca au castigat minerii, dar nu are cine sa plateasca, ca nu mai este nimeni la mina si statul roman nu vrea sa plateasca niciun”, povesteste femeia.

Ar fi vrut sa munceasca, sa construiasca un viitor pentru cei sapte prunci. Dar, la un an de la explozie, soarta a mai lovit inca odata. La fel de necrutator: “Dupa ce a murit sotul, la un an de zile, am descoperit ca sunt bolnava de cancer ce col uterin. Am fost operata, un an de zile am avut concediu medical. Am primit somaj un an de zile si de atunci stau acasa”.

Acum, reuseste sa traiasca de pe o zi pe alta cu pensiile de urmas ale celor sapte copii. De incalzit, se incalzesc cu ajutorul unei sobe pe lemne. Viata i s-a transformat intr-o lupta pentru supravietuire pentru ca perspectivele copiilor ei s-au naruit in 2006.

Peisajul celor sapte ani e pictat in nunate de gri inchis. Spre negru bezna. In 2006 erau 10.000 de oameni in Anina. La doar sapte ani distanta, un sfert din ei si-au incercat norocul in alte parti. Pentru ca cifrele vorbesc de la sine. Odata cu mina, s-au prabusit si celelalte intreprinderi ale orasului. In doar un an de zile.

Din cei 7.500 de oameni ramasi in Anina, doar 500 lucreaza. Restul supravietuiesc. De sperat, nici macar nu mai spera.

Peste drama oamenilor de aici troneaza ruinele fostei exploatari miniere. Doar peretii goi, mancati de timp si saracie mai sunt martori muti ai vremurilor in care orasul duduia de industrie. Actualul primar ar vrea sa faca ceva, dar nu poate. Zilele acestea a fost taiata si conducta de alimentare cu gaz metan a fostei termocentrale. Valora un miliard de dolari, dar tot a fost demolata.

“Acest nefericit eveniment ne-a lasat o Anina in paragina, in sensul ca toate acele cladiri ale intreprinderii miniere, ale fostului combinat minier au fost luate de un lichidator si s-au devastat de anumiti cetateni ai orasului”, spune primarul orasului, Constantin Romanu.

Nimeni nu vrea sa investeaca intr-un oras aflat in moarte clinica. Ranile oamenilor nu s-au vindecat, iar cangrena economica ce macina orasul nu pare sa aiba leac.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰