S-au retras puhoaiele, au rămas mlaştinile şi lacrimile

Satele lovite de inundaţii sunt acum acoperite de noroi. Oamenii au casele distruse şi recoltele compromise. Acolo unde stihiile au dărâmat poduri, drumul spre cimitir s-a făcut cu tractorul, prin apă.

În faţa naturii dezlănţuite, oamenii sunt ca nişte uriaşi cu picioare de lut. Înţepeniţi în glod, în propriile curţi. În Miceşti, potopul a lăsat în urmă o mare mlaştină.

Un bătrân cu toiag în mână ne conduce să-i vedem subsolul inundat de apă. A fost prăpăd pentru toţi vecinii lui. Însă pentru el, suferinţa e dublă.

Vezi și

În beci avea tot ce trebuie pentru pomană și toate s-au dus pe apa Sâmbetei. Dar oamenii trebuie să aprindă lumânări şi când plouă. Şi să-şi îngroape morţii, chiar şi atunci când drumul spre cimitir nu e pavat, ci e chiar un râu. Într-un sat din Gorj, preotul a urcat în cabina tractorului, iar rudele îndurerate şi coroanele, în remorcă. Altfel nu ar fi putut ajunge la groapă.

Doar credinţa în Dumnezeu îi mai face să spere în vremuri mai bune. Autorităţile i-au dezamăgit de prea multe ori.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰