Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Se schimbă felul în care companiile stochează și folosesc datele personale. Un nou regulament intră în vigoare

Un nou regulament pentru protecţia datelor personale, mai strict, intră în vigoare în Uniunea Europeană. Şi, odată cu el, schimbări de procedură în toate domeniile.

de Redactia Observator

la 24.05.2018 , 23:20

De mâine vom avea dreptul de a fi "uitaţi" pe internet şi în bazele de date ale companiilor. Numele, adresa de domiciliu sau venitul pe care îl câştigăm lunar sunt doar câteva din informaţiile pe care nimeni nu le va mai putea folosi fără acordul nostru explicit.

Un nou regulament pentru protecţia datelor personale, mai strict, intră în vigoare în Uniunea Europeană. Şi, odată cu el, schimbări de procedură în toate domeniile.

Noul regulament schimbă modul în care vor fi folosite date cu caracter personal precum numele, adresa de domiciliu sau veniturile lunare.

Vezi și

Bogdan Botezatu, specialist în securitatea cibernetică: "Să zicem că mergem undeva, la o instituţiei şi oferim numărul de telefon pentru o anumită chestiune. Acel număr de telefon ajunge într-o bază de date cu numere de telefon la care vom primi, după aia, alerte prin telefon de fiecare dată când respectiva companie rulează o companie publicitară."

Acest lucru nu va mai fi permis. Cine nu joacă după noile reguli, riscă amenzi de până la 20 de milioane de euro.  

Simona Sandru, Autoritatea Naţională pentru protecţia datelor: "Vor avea mult mai multe drepturi decât au avut până în prezent. Spre exemplu, vor avea dreptul să solicite contabilitatea acestor informaţii, prin transmiterea lor de la un operator la un alt operator."

Fără o declaraţie de consimţământ, în care să vi se spună clar de ce sunt necesare datele dumneavoastră personale şi ce se întâmplă ulterior cu ele, un portal, de exemplu, nu va mai avea dreptul să păstreze informaţii precum CNP-ul şi seria buletinului într-un registru; la fel nici farmacistul sau agentul bancar.  

Adrian Cuculis, avocat: "Acel comerciant va fi absolut obligat să ne aducă la cunoştinţă unde va ţine datele respective, să ne asigure că ele sunt protejate şi nu în ultimul rând să ne asigure ca acele date să fie şterse din baza de date să avem acest drept."

Începând de mâine, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Datelor va supraveghea dacă toţi operatorii respectă normele europene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Se schimbă felul în care companiile stochează și folosesc datele personale. Un nou regulament intră în vigoare