Antena Meniu Search
x

O secţie de spital din Bucureşti a fost renovată din donaţiile pacienţilor, peste un milion de lei

Avem reguli de stat atât de bolnave, încât pot ucide şi minuni! În Bucureşti, o secţie de spital de stat a fost modernizată din donaţiile pacienţilor.

Vezi și

Avem reguli de stat atât de bolnave, încât pot ucide şi minuni! În Bucureşti, o secţie de spital de stat a fost modernizată din donaţiile pacienţilor, dar abia funcţionează, din cauza lipsei de medici. Posturile în sistem sunt blocate, iar singura soluţie, în acest moment, sunt rezidenţii, care lucrează voluntar.

Statul nu le-a oferit prea multe de-a lungul anilor, dar ei s-au bucurat de recunoştinţa pacienţilor. În timp ce alţii bagă plicuri în buzunar, medicii Secţiei de Nefrologie a Spitalului Sfântul Ioan i-au sfătuit pe bolnavi, dacă vor să îşi exprime recunoştinţa, să doneze pentru renovarea saloanelor şi cumpărarea de aparatură nouă. Ileana Văcăroiu medic-şef Secţia de Nefrologie, Spitalul Sf. Ioan: "Ne-am folosit de aceste lucruri şi am ajuns să reuşim cam jumătate din ce ne-am fi dorit, până acum."

Dar mai mult decât sperau. Aproape un milion de lei, care au fost investiţi pentru condiţii mai bune pentru pacienţi. Iar lucrurile nu se opresc aici. O nouă investiţie de peste două sute de mii de lei este pe cale să se concretizeze. Ileana Văcăroiu medic-şef Secţia de Nefrologie, Spitalul Sf. Ioan: "Staţia de dializă funcţionează 24 din 24 de ore, funcţionează numai cu 6 aparate, deci e absolut necesar să creştem numărul de aparate, cel puţin la 8."

Mai este mult de muncă, dar medicii au învâţat să nu se bazeze pe autorităţile din sănătate. Secţia are 67 de paturi, aproape tot timpul ocupate. Ceea ce nu pot rezolva, din cauza legislaţiei, este lipsa de personal. Conf. univ. Niculae Andrei, Secţia de Nefrologie, Spitalul Sf. Ioan: "Avem nevoie de o linie a doua de gardă, momentan linia a doua de gardă este asigurată de rezidenţi, care nu sunt plătiţi."

Problema este şi mai gravă în cazul asistentelor sau infirmierelor. Personal pe care nu se ştie când îl vor avea. Până atunci, se tem să nu le plece vreunul dintre puţinii angajaţi rămaşi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » O secţie de spital din Bucureşti a fost renovată din donaţiile pacienţilor, peste un milion de lei