Video Sectorul 1 a ajuns groapa de gunoi a Capitalei, de când noul primar nu mai plătește datoriile către firma de salubritate
Centrul Capitalei e plin de gunoaie. Sunt maldăre de deşeuri pe marginea bulverdelor şi a străzilor din Sectorul 1. Oamenii se plâng că, după alegeri, maşinile de la salubritate trec în viteză pe lângă tomberoanele pline. Explicația: noul primar nu vrea să mai plătească datoriile către firma de curăţenie
- Primăria de sector are datorii de 100 de milioane de lei la firma de salubritate şi noul edil refuză să le achite.
Locuitor în Sectorul 1 al Capitalei: ”În tot Sectorul 1 care era model candva, acum a ajuns de ne este ruşine. Locuiesc aici de 40 de ani. În ultimii 15 ani nu am văzut aşa ceva. Sincer!”
Trăiesc în cel mai scump sector din Bucureşti, dar fac slalom printre gunoaie. Cum se explică situaţia? Primăria de sector are datorii de 100 de milioane de lei la firma de salubritate şi noul edil refuză să le achite.
Sorin Velicu, directorul firmei de salubritate: ”Am solicitat plăţi măcar parţiale, eşalonări ale datoriei dar nu am reuşit cu dânşii să ne înţelegem sub nicio formă pentru a asigura o plată minimală desfăşurării activităţii”.
Datorii de 100 de milioane de lei la firma de salubritate
Primarul general al Capitalei solicită edilului de Sector să rezolve problema.
Nicușor Dan: "Un contract care este în vigoare trebuie executat, adică Primăria trebuie să plătească operatorului acel serviciu, astfel încât să se ridice și gunoaiele de pe străzi".
Însă Clotilde Armand refuză.
Clotilde Armand: "Am început să verificăm facturile emise de firma de salubrizare și am găsit analizând aparatele GPS ale mașinilor că serviciile facturate nu au fost prestate?!"
Tudor Tim Ionescu, fost consilier general PMB: ”Este inadmisibil pentru că serviciul de salubritate este garantat fiecărei persoane fizice sau juridice”
Ca să vă faceţi o idee si mai clară cu privire la cât de mult gunoi este pe străzile din Sectorul 1, pe Calea Griviţei mormanul de gunoi este atât de mare încât a ajuns la înălţimea unei mașini.
Pubelele pline şi înconjurate de munţi de gunoaie
Oamenii se plâng că gunoiul nu a mai fost ridicat de o lună.
Locuitor în Sectorul 1 al Capitalei: ”Noi ne facem partea de treabă, ne ferim de virus cu măşti, cu de toatem dar de mizeria asta nu ştiu cum putem să ne ferim”.
Locuitor în Sectorul 1 al Capitalei: ”Este foarte neplăcut”.
Locuitor în Sectorul 1 al Capitalei: ”Nu s-a mai luat gunoiul de foarte mult timp. De când? După alegeri nu s-a mai ridicat gunoiul”
Cu pubelele pline şi înconjurate de munţi de gunoaie, Primăria a pus Poliţia Locală să dea amenzi.
Politia Locala Sector 1, mesaj pe Facebook: "Atenție! Depozitarea gunoiului se face în pubelă și nu pe stradă! În baza mai multor sesizări, Poliția Locală Sector 1 a demarat o amplă acțiune de identificare a deșeurilor depozitate ilegal."
Amenzile sunt cuprinse între 2.000 de lei și 5.000 de lei.
Şi în alte sectoare ale Capitalei sunt restanţe către firmele de salubrizare, însă nu s-a ajuns în situaţia în care gunoiul să fie lăsat pe străzi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰