Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sfântul Nectarie, sărbătorit de credincioşii români. Doar bucureştenii au avut acces la moaştele vindecătorului

Un nou eveniment religios cu restricţii în Capitală. Mii de oameni s-au închinat azi moaştelor Sfântului Nectarie, de la Mănăstirea Radu Vodă. Au avut voie să participe doar cei care locuiesc în Bucureşti. Deşi jandarmii nu le-au cerut credincioşilor buletinele, forţele de ordine s-au asigurat că păstrează distanţa şi poartă măşti.

de Alexandra Popescu

la 07.11.2020 , 23:37

  • La pelerinaj au avut voie să participe doar locuitorii din București
  • Moaștele Sfântului Nectarie se află la Mânăstirea Radu Voadă din Capitală din 2002

Participarea credincioşilor din alte localităţi la procesiuni sau pelerinaje religioase este interzisă pe timpul stării de alertă. Acest lucru trebuie respectat şi cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care este celebrat luni. De astăzi, moaştele sale au fost scoase din biserică şi aşezate în baldachin, spre închinare.

Arhimandrit Nectarie, starețul Mânăstirii Radu Vodă: Participă doar locuitorii din București și de aceea nu putem vorbi de un pelerinaj pentru că pelerinajul înseamnă poarticiparea credincioșilor de la distanțe mai mari.

Credincioşii care au vrut să se închine la racla Sfântului vindecător s-au așezat la coadă încă de dimineață şi şi-au pus câte o dorinţă.

Vezi și

„Am soțul bolnav și știu că Sfântul Nectarie e ajutorul celor bolnavi. Atât a mai rămas, să ne rugăm”

Arhimandrit Nectarie, starețul Mânăstirii Radu Vodă: Acest mare sfânt este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai ortodoxiei pt că este grabnic ascultător și vindecător. Foarte mulți oameni, atunci când sunt internați la spitalele din Capitală, vin fie înainte de internare, fie după ce ies din spital să se roage sfântului.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Sfântul Nectarie a trecut la Domnul. În mod normal, erau aşteptaţi zeci de mii de pelerini. Din cauza pandemiei însă, numărul credincioşilor a fost mai mic.

Alexandra Popescu, reporter Observator: Fiecare credincios care ajunge la racla cu moaștele Sfântului Nectarie trebuie mai intâi să se dezinfecteze pe mâini, iar mai apoi, după ce sărută racla, aceasta este dezinfectată de personalul de aici de la mânăstire. Însă credincioșii trebuie să știe că moaștele Sf. Nectarie sunt expuse tot timpul anului aici la mânăstirea Radu Vodă din Capitală.

Moaștele Sfântului Nectarie se află la Mânăstirea Radu Voadă din Capitală din 2002. Luni, 9 noiembrie, sfântul este sărbătorit și tot luni se încheie și pelerinajul. 

Alexandra Popescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Sfântul Nectarie, sărbătorit de credincioşii români. Doar bucureştenii au avut acces la moaştele vindecătorului