Observator » Ştiri sociale » Singh, medicul care a lăsat India pentru a salva viețile pacienților români

Singh, medicul care a lăsat India pentru a salva viețile pacienților români

Editor Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 17.02.2020, 08:08 | Modificat la 17.02.2020, 11:51

În timp ce tot mai mulţi medici români pleacă peste hotare pentru a profesa, sunt și străini care vin să studieze medicina și să lucreze la noi. Un medic indian a renunţat la viaţa din New Delhi şi s-a mutat la Caransebeş.

În timp ce tot mai mulţi medici români pleacă peste hotare pentru a profesa, sunt și străini care vin să studieze medicina și să lucreze la noi. Un medic indian a renunţat la viaţa din New Delhi şi s-a mutat la Caransebeş.

Este directorul spitalului de aici. Specializat în chirurgie reparatorie, doctorul Singh a reuşit să schimbe viaţa unor pacienţi cu probleme grave. Cât despre România, este fascinat de mâncarea noastră, mai ales de sarmale şi varză călită.

Şi nu a fost chip să renunţe. În 1998, doctorul Singh a lăsat New Delhi şi a luat drumul României pentru a studia medicina.

Articolul continuă după reclamă

S-a specializat în chirurgie plastică şi reparatorie, iar la spitalul din Caransebeş lucrează de şase ani.

Medicul Singh îşi face meseria cu dăruire. Şi-a pus viaţa în slujba oamenilor şi este mândru de reuşitele sale.

Chiar zilele trecute a îndepărtat o tumoră uriaşă de pe faţa unei paciente. Colegii săi au numai cuvinte de laudă.

Pe acelaşi subiect

Şi s-a adaptat perfect şi în mijlocul bănăţenilor. Ba chiar și-a găsit perechea aici: o colegă româncă. Nu îi este dor nici de mâncarea de acasă, spune soţia sa.

Singurul lucru la care nu poate renunţa este faimosul ceai verde indian.

Doctorul Singh este şi directorul medical al Spitalului de Urgenţă din Caransebeş.