Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Socializăm mult online, dar ne simțim tot mai singuri, potrivit unui sondaj

Vorbim mult, dar ne simţim tot mai singuri. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii după ce au studiat comportamentul actualei generaţii, atunci când vine vorba despre reţelele sociale.

de Cătălina Buzoianu

la 17.07.2020 , 17:10

  • Întâlnirile online nu au fost niciodată mai simple şi mai accesibile.
  • Un sondaj recent arată că europenii sunt atât de implicaţi în relaţiile virtuale.

Concret, peste o treime dintre europeni se simt mai sociabili şi încrezători pe internet decât atunci când întâlnesc oameni faţă în faţă. Dar, în acelaşi timp, întocmai această dependenţa de relaţiile online a dus la apariţia unor sentimente de singurătate şi de izolare. 

Întâlnirile online nu au fost niciodată mai simple şi mai accesibile decât în ziua de azi. De la aplicaţii de dating şi social media, la forumuri populare, milioane de oameni îşi fac prieteni prin intermediul internetului.

Un sondaj recent arată că europenii sunt atât de implicaţi în relaţiile virtuale, încât unul din trei susţine că îi este mai uşor să îşi facă prieteni noi în mediul online, decât în viaţa reală. Alţii chiar reuşesc să îşi intemeieze familii cu ajutorul internetului. 

Vezi și

Tânără: Eu incurajez foarte mult aceasta idee a mentinerii relatiilor in mediul online pentru ca eu traiesc acest lucru cu prieteni mei. Foarte mulţi prieteni din copilarie, foarte multi colegi s-au mutat din oras si astfel singura posibilitate de a mentine prietenia si o legatura este mediul online. Chiar eu l-am cunoscut pe sotul meu pe internet iar cand am ales sa facem casatoria am ales o alta tara iar prin intermediul internetului prietenii nostri si familia noastra ne-au fost alaturi.

Oamenii sunt din ce în ce mai obişnuiţi să întâlnească alţi oameni prin intermediul platformelor, încât acest comportament a devenit, treptat, normalitate. Este nevoie - însă - de un echilibru. 

În ciuda acestei explozii a relaţiilor online, cei care îşi petrec o mare parte din timp conectându-se cu ceilalţi în mediul digital, au mai multe şanse să se simtă singuri. O spun studiile internaţionale, dar şi psihologii. 

Cristian Gemanaru, psiholog: Apare sentimentul de izolare deoarece interacţiunea socială pe care o avem este doar o interacţiune bazată pe un schimb de info, fără să fie bazată pe relaţii de emoţii, afecte, sentimente. Devenim din ce în ce mai izolaţi, pentru că ne simţim mai bine, în momentul în care stăm acolo în faţa monitorului nu mai suntem atenţi la cum ne comportăm, la limbajul nostru gestual, la ceea ce transmite corpul nostru 

Cercetările au mai arătat că peste jumătate dintre persoanele care folosesc reţelele sociale admit că se simt singure tot timpul, deşi petrec cel puţin cinci ore pe zi în online. 

Cătălina Buzoianu Like
Întrebarea zilei
Aţi văzut în magazine produse cu etichete care indică un gramaj mai mic?
Observator » Ştiri sociale » Socializăm mult online, dar ne simțim tot mai singuri, potrivit unui sondaj