Șoferi băuți la volan sau cu muguri în mașină, opriți de Poliția din București. S-au dat amenzi de zeci de mii de lei în câteva ore
Polițiștii de la Brigada Rutieră din București au dat 134 de amenzi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o acțiune care a avut ca scop depistarea șoferilor băuți sau drogați. Pentru 14 persoane s-a întocmit dosar penal.
- Amenzi de aproape 100.000 de lei, în București
- Un tânăr a fost prins drogat și cu muguri în mașină
Poliţiştii rutieri din Bucureşti au aplicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 134 de amenzi, într-o acţiune care a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc băuţi sau sub influenţa drogurilor. De asemenea, s-au întocmit 14 dosare penale, cele mai multe pentru consum de alcool şi cinci pentru consum de droguri.
"În noaptea de 29/30 august a.c., începând cu ora 20.00, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principale artere din municipiul Bucureşti pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa substanţelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice", a anunţat, duminică, Brigada Rutieră din București.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 98.300 lei şi au fost reţinute 29 permise de conducere: 12 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, 9 pentru infracţiunile constatate (5 consum de substanţe psihoactive, 4 consum de băuturi alcoolice) şi 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constate.
Cu ocazia activităţilor de control desfăşurate, poliţiştii rutieri au întocmit 14 dosare penale:
• 4 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice
• 5 conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive (din care 1 şi cu deţinere cannabis)
• 3 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere
• 2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat
De exemplu, un bărbat în vârsta de 62 de ani a condus un autovehicul pe Str. C.A.Rosetti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un tânăr în vărstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe Şos. Kiseleff, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis.
Un alt tânăr, în vârstă de 28 de ani, a condus un autovehicul pe Bd. Nicolae Grigorescu sub influenţa substanţelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de cannabis şi cocaină. Totodată, poliţiştii au verificat maşina şi au găsit câţiva muguri de culoare verde, susceptibili a fi cannabis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰