Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bucureştenii au găsit diferite soluţii pentru a se încălzi, până când RADET dă drumul la căldură

Avem zile calde şi nopţi friguroase. Caloriferele din Bucureşti sunt încă reci, aşa că oamenii se încălzesc cu ce pot. Unii dau drumul la centrală sau folosesc aerul condiţionat, în timp ce alţii caută variante în magazine.

de Redactia Observator

la 17.10.2019 , 20:52

Avem zile calde şi nopţi friguroase. Caloriferele din Bucureşti sunt încă reci, aşa că oamenii se încălzesc cu ce pot. Unii dau drumul la centrală sau folosesc aerul condiţionat, în timp ce alţii caută variante în magazine. Numai în ultima lună, vânzările la aparate şi sisteme de încălzire au crescut cu peste 20 la sută. Cele mai vânate sunt caloriferele electrice şi convectoarele. Dar sunt şi români cu gusturi mai pretenţioase şi cu bugetul mai mare care aleg şeminee. 

Dacă până să ajungă acasă, temperatura de afară îi încântă pe bucureşteni, în apartamente situaţia nu mai e la fel de caldă. Pe timpul nopţii, termometrele arată chiar şi 9 grade, spre deosebire de cele 25 înregistrate în timpul zilei. 

Cei care nu au centrală proprie sau nu vor să o pornească deocamdată, au scos din dulapuri cele mai groase pilote. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aerul condiţionat poate fi, într-adevăr, o variantă, dar una mai puţin sănătoasă. Dacă vrem să evităm alergiile sau afecţiunile respiratorii, prima regulă este ca filtrele să fie curăţate lunar. 

A doua -  niciodată să nu lăsăm aparatul să funcţioneze pe toată durata nopţii. Ca să se încălzească, românii au pornit vânătoarea de instalaţii termice în magazine. Cel mai bine s-au vândut în această perioadă convectoarele şi radiatoarele electrice, spun vânzătorii. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dezavantajul e unul singur. Consumul electric va creşte cu peste 20 la sută, la fel şi facturile. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pentru românii mai pretenţioşi şi cu locuinţe mai spaţioase, şemineele electrice sunt la mare căutare.

Este o variantă decorativă, sunt diferite nuanţe şi culori, drepte sau pe colţ, sunt aeroterme cu 2 mii de waţi. Nu sunt neapărat o variantă de a încălzi.

Dar eleganţa costă mai mult. Un astfel de şemineu costă peste două mii de lei. 

Un client spune că "este bine să ai totuşi două sisteme de încălzire în casă pentru că, în perioadele de vârf, s-ar putea să nu fie gaze la presiunea care trebuie şi e bine să mai ai o sursă alternativă de căldură". 

Oricum ar fi, oamenii nu au de ales. RADET va începe să furnizeze căldură atunci când temperaturile vor fi sub 10 grade trei nopţi consecutiv.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Bucureştenii au găsit diferite soluţii pentru a se încălzi, până când RADET dă drumul la căldură