Antena Meniu Search
x

Sorana Cîrstea despre accidentarea lui Mattek-Sands: "Era în stare de şoc. Tot spunea: Sorana, ajută-mă, ajută-mă. I-am spus: Sunt aici, sunt aici"

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 63 WTA, a declarat că s-a panicat în momentul accidentării lui Bethanie Mattek-Sands, subliniind că s-a simţit inutilă în momentul în care a avut loc incidentul.

Sorana Cîrstea despre accidentarea lui Mattek-Sands: "Era în stare de şoc. Tot spunea: Sorana, ajută-mă, ajută-mă. I-am spus: Sunt aici, sunt aici"

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 63 WTA, a declarat că s-a panicat în momentul accidentării lui Bethanie Mattek-Sands, subliniind că s-a simţit inutilă în momentul în care a avut loc incidentul.

"Nu sunt un doctor, un specialist, nu am mai văzut aşa ceva, dar nu era normal. De asta m-am cam panicat. Am vorbit cu fizioterapeutul ei apoi şi se pare că nu a fost atât de grav cât am crezut. Să sperăm că nu va avea nevoie de operaţie. Era în stare de şoc. Tot spunea: Sorana, ajută-mă, ajută-mă. I-am spus: Sunt aici, sunt aici. Cred că a fost cel mai greu lucru prin care am trecut. I-am spus că sunt aici, eşti puternică, poţi trece peste asta. Am încercat, dar m-am simţit inutilă. A fost greu să o văd urlând şi să-i văd piciorul, a fost îngrozitor. M-am simţit fără putere, aş fi vrut să fi făcut mai mult", a declarat Cîrstea.

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon, după ce a beneficiat de abandonul americancei Bethanie Mattek-Sands, locul 103 WTA, la scorul de 4-6 7-6 (4). Mattek-Sands a alunecat şi s-a accidentat grav la genunchi, în primul ghem al decisivului.

Mattek-Sands a alunecat când a atacat o minge la fileu, după ce Sorana servise. Ea s-a prăbuşit pe teren şi a început să strige "help me, please!, help me!" (n.r. ajutaţi-mă, vă rog, ajutaţi-mă). Îngrijorată, Sorana Cîrstea a venit lângă adversara ei. Personalul medical a sosit la terenul 17 şi i-a acordat primul ajutor sportivei americane mai multe minute, care a fost transportată cu targa la ambulanţa care a preluat-o şi a dus-o la spital.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Sorana Cîrstea despre accidentarea lui Mattek-Sands: "Era în stare de şoc. Tot spunea: Sorana, ajută-mă, ajută-mă. I-am spus: Sunt aici, sunt aici"