Special! Sănătatea are calendar de curățenie
Din dorinţa de a avea o sănătate de fier, oamenii fac de toate! Mănâncă numai alimente bio, devin vegetarieni sau chiar raw-vegetarieni, se supun unor inutile detoxifieri, se imunizează cu tot felul de extracte din plante
Din dorinţa de a avea o sănătate de fier, oamenii fac de toate! Mănâncă numai alimente bio, devin vegetarieni sau chiar raw-vegetarieni, se supun unor inutile detoxifieri, se imunizează cu tot felul de extracte din plante
Cercetătorii americani susţin, însă, că putem fi sănătoşi doar datorită curăţeniei. Dar nu făcută oricum, ci cu program. Aşa cum suntem învăţaţi să facem duş dimineaţa şi seara, tot aşa trebuie să ne schimbăm aşternuturile săptămânal, să ne spălăm hainele după maximum 4 purtări, să ne spălăm covorul o dată pe an şi tot aşa. Practic, să avem un program bătut în cuie atunci când vine vorba despre curăţenia noastră, a obiectelor personale şi a locuinţei.
Nu avem cum să fim sănătoşi, dacă nu suntem şi curaţi. Iar asta nu se reduce la igiena corporală, ci şi la lucrurile cu care intrăm în contact. De exemplu, aşternuturile. Acestea trebuie spălate o dată pe săptămână, însă puţini oameni respectă această regulă.
Un alt obiect care poate deveni o colecţie de microbi este computerul.
De asemenea, hainele trebuie spălate după câteva purtări, pentru că - indiferent cât de curaţi am fi - tot le murdărim, într-o formă sau alta. Atunci când vorbim despre curăţenie trebuie să luăm în calcul atât genţile, cât şi rucsacii. Şi în acest caz vorbim despre o spălare săptămânală.
Covorul trebuie spălat o dată pe an, chiar dacă îl aspiraţi cel puţin o dată pe săptămână. Iar dacă aveţi un animal de companie, păstraţi-i blana cât mai curată. Astfel nu există riscul ca patrupedul să vă producă alergii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰