Antena Meniu Search
x

Video Spitalele regionale ale României, o promisiune veche. 15 ani şi 17 miniştri ai Sănătăţii mai târziu, suntem tot la stadiul de promisiuni

La fiecare nou dezastru sanitar, apare discuţia despre spitalele regionale. Şi fiecare nou ministru de la Sănătate mai promite o dată că se vor face. Acum, Vlad Voiculescu spune că până în 2024 vom avea fundaţii la trei spitale regionale în ţară. Doar că e o promisiune pe care am tot auzit-o şi de la cei de dinaintea lui.

Bianca Iacob
de Bianca Iacob

la 03.02.2021, 20:32

Vezi și

Ianuarie 2006. Apare prima promisiune că se va face un spital regional. Eugen Nicolăescu, ministru al Sănătăţii la acea vreme, anunţa construcţia unui spital de 40 de milioane de euro, la Iaşi. Termen de dare în folosinţă - decembrie 2007. 

Ianuarie 2021. 15 ani şi 17 miniştri ai Sănătăţii mai târziu, suntem tot la stadiul de promisiuni. Iar vina pentru ce nu s-a făcut e mereu a altcuiva.

Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţii: "Vom construi spitale noi. Nu există soluție magică pentru a transforma spitale vechi în spitale noi. Este mai greu, costă mai mult și nu e eficient" 

Ludovic Orban, fost prim-ministru al României: "Sunt semnate contractele de finantare pt cele 3 spitale regionale, urmeaza sa se deruleze toate procedurile pentru proiectare si constructie. Aceste 3 spitale regionale urmau a fi finantate pe exercitiu financiar 2014 - 2020 si ca timp de 6 ani vechile guverne nu au facut niciun proces serios pentru accelerarea procedurilor"

Iar în teren nu se vede încă nimic. La Cluj-Napoca se ştie doar unde ar trebui să fie construcţia. Şi cam atât.

Alex Prunean, reporter Observator: "Pe acest teren din localitatea Floresti in doar 5 ani ar trebui sa fie gata  noul spital regional. Acesta va avea o suprafata 150 000 mp, 7 etaje, 850 de paturi, 19 sali de operatii si un heliport. Deocamdata insa…avem doar un strat subtire de zapada"

La fel şi-n Craiova. 

Cristina Oprea, reporter Observator - "Deocamdata terenul pe care ar urma sa fie construit spitalul este neatins. Proiectul prevede un complex de cladiri cu 7 etaje dotat cu heliport si cel putin 1000 de locuri de parcare"

Iar la Iaşi, deşi pe hârtie e cel mai avansat proiect, situaţia e trasă la indigo. 

Clara Mihociu, reporter Observator: "Spitalul Regional de Urgenta de la Iasi ar ttrebui sa fie construit in acea zona. Vorbim de un proiect care ar trebui finalizat pana la sfarsitul anului 2028. În total ar avea o suprafaţă construită de peste 150 de mii mp"

Mihai Chirică: "Aşteptăm finalizarea licitaţiei la nivel de detalii de execuţie şi imediat să demareze şi licitaţia pentru lucrări. Sper ca până la finalul lui 2023 să-şi înceapă lucrările" 

"Greaua moştenire" e scuza tuturor. Primele studii de fezabilitate, pentru opt spitale, nu doar trei, fuseseră publicate în Monitorul Oficial în 2008. Apoi au apărut licitaţiile şi negocierile. A venit un ministru, apoi altul, apoi altul. Şi tot aşa. Proiectele au rămas pe hârtie. În guvernarea PSD, Liviu Dragnea renunţa la fondurile europene pentru a face spitalele prin parteneriat public privat. Guvernarea PNL condusă de Orban a anulat decizia. Acum, premierul Cîţu vrea acelaşi lucru - parteneriat public privat. 

Florin Cîţu, prim-ministrul României: "Vă dati seama ca nu poti sa modernizezi peste noapte cu bani europeni, e mai complicat. Eu va spun ca sunt acele spitale regionale care se fac cu bani europeni. dureaza, pe fonduri europene durează"

Cât anume va mai dura, nu mai spune nimeni cu subiect şi predicat. Deocamdată, actualul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, aflat la al doilea mandat, promite doar că până la sfârşitul lui 2024 vom avea fundaţii la cele trei spitale din Craiova, Iaşi şi Cluj. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Spitalele regionale ale României, o promisiune veche. 15 ani şi 17 miniştri ai Sănătăţii mai târziu, suntem tot la stadiul de promisiuni