Antena Meniu Search
x

Starea de urgenţă a scos armata pe străzi, cu armamentul la vedere

Starea de urgenţă scoate armata pe străzi. Cu armament la vedere. Mai bine de trei decenii, bucureştenii au văzut forţele armate doar la defilările de Ziua Naţională. Autorităţile au mai apelat la armată în ultimii 30 de ani doar la mineriade şi catastrofe naturale.

de Redactia Observator

la 25.03.2020, 20:57

Vezi și

Starea de urgenţă scoate armata pe străzi. Cu armament la vedere. Mai bine de trei decenii, bucureştenii au văzut forţele armate doar la defilările de Ziua Naţională. Autorităţile au mai apelat la armată în ultimii 30 de ani doar la mineriade şi catastrofe naturale.

"Armata e cu noi". Celebrul slogan din decembrie 1989 pare mai actual ca oricând. Sătui de dictatură, oamenii îşi puneau atunci speranţa în copiii şi nepoţii lor îmbrăcaţi în straie militare.

Uniformele, armele, tancurile au fost zile la rând în primul rând al luptei cu forţele văzute şi nevăzute care apărau regiumul Ceauşescu.

După căderea comunismului, armata a mai apărut pe străzile României doar la mineriade şi la catastrofe naturale.

Mai bine de trei decenii, bucureştenii au mai văzut forţele armate pe străzi doar la Ziua Naţională.

Coronavirusul a schimbat şi rolul armatei. Ministerul Apărării a amenajat un spital de campanie în incinta Institutului "Ana Aslan" din Otopeni şi a instalat mai multe corturi destinate triajului epidemiologic în mai multe oraşe din ţară. Acum.

Armata a ieşit în stradă. Fie că vorbim despre Poliţia Militară sau de militari de la alte structuri, cu toţii vin în sprijin alături de poliţişti şi jandarmi pentru a asigura ordinea publică. Tot MApN a preluat şi paza anumitor obiective care erau până acum în supravegherea Jandarmeriei.

În vehiculele Humvee care patrulează pe străzile Capitalei sunt militari din Batalionul 265 al forţelor terestre. Sunt oameni cu experienţă inclusiv în misiuni în teatrele de operaţi din Irak sau Afganistan. Şi cu armamentul la vedere.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Starea de urgenţă a scos armata pe străzi, cu armamentul la vedere