Statul e surd la nevoile persoanelor cu deficienţe de auz şi e primul care nu respectă legea
Drumul la ghişeu pentru o persoană cu deficienţe de auz, în România, devine o confirmare a nepăsării statului.
Drumul la ghişeu pentru o persoană cu deficienţe de auz, în România, devine o confirmare a nepăsării statului. Oamenii cu probleme sunt umiliţi cu legea în mână. Autorităţile sunt obligate să asigure în instituţiile publice un interpret mimico-gestual, dar asta nu se întâmplă. Reporterii Observator au însoţit o tânără cu deficienţe în confruntarea cu sistemul. Urmăriţi un material filmat cu o cameră ascunsă.
Discuţia stânjenitoare are loc chiat în ministrul Justiţiei. Monica are deficienţe de auz şi vrea să-şi înfiinţeze o asociaţie, alături de alte persoane cu aceleaşi probleme. Numai că nu există şi o cale de comunicare între ea şi angajata instituţiei, care ar fi trebuit să o ajute cu informaţii.
De la Justiţie, am plecat împreună la Taxe şi Impozite. Funcţionara încearcă să iasă din această situaţie. Şi îi notează câteva indicaţii pe o hârtie. Între timp, găseşte şi o explicaţie...
Culmea, din 2006, legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap obligă autorităţile publice să asigure interpreţi autorizaţi ai limbajului mimico-gestual.
- Avocado, fructul miracol, e din ce în ce mai căutat în România
- Agricultura românească este în criză. S-a ales praful de producţia record de varză de anul trecut
- Un senator propune legalizarea şi distrubuirea în farmacii a marijuanei
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Numai că...
Lăcrămioara Corcheş, director Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială: "Noi avem obligaţia să verificăm dacă acea lege este respectată în toate instituţiile şi organizaţiile din această ţară." O obligaţie care există DOAR în teorie.
În practică, problema ar putea avea rezolvare, dacă periodic s-ar face controale. Şi s-ar lua măsuri. Amenzile pot ajunge chiar şi la 12.000 de lei. Deputatul Adriana Sftoiu se gândeşte să facă o nouă lege, care ar urma să declare limbajul mimico-gestual limbă oficială.
În România există acum puţini peste 100 de interpreţi autorizaţi. Un număr mult prea mic raportat la cele 25.000 de persoane cu deficienţe de auz.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰