Antena Meniu Search
x

Străinii cu drept de ședere în România și românii vaccinați cu prima doză în străinătate pot face rapelul în țară

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că cetățenii români sau străini cu drept de ședere în România care au făcut prima doză de vaccin în străinătate pot face rapelul în România.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 16.04.2021, 14:46

O persoană este vaccinată cu vaccinul împotriva Covid-19
O persoană este vaccinată cu vaccinul împotriva Covid-19 - Abaca Press / AA/ABACA via Hepta

Astfel, CNCAV a emis precizările prin care reglementează vaccinarea acestor persoane, în centrele fixe, fără programare în platforma electronică.

Menționăm că vaccinarea cu a doua doză se va realiza cu același tip de vaccin, iar planificarea administrării rapelului pentru cetățenii care au primit doza întâi pe teritoriul altei țări se va realiza prin alegerea unui centru de vaccinare din România. Beneficiarul va contacta reprezentanții centrului ales, de preferat cu cel puțin 72 de ore înainte de data la care ar trebui să li se administreze rapelul, anunță CNCAV.

Persoanele trebuie să prezinte dovada efectuării primei doze de vaccin

Persoanele respective trebuie să se prezinte la vaccinarea cu a doua doză având asupra lor actul de identitate care să ateste legalitatea șederii în România și să facă dovada efectuării primei doze de vaccin, prin prezentarea adeverinței de vaccinare.

Pe acelaşi subiect

După administrarea vaccinului, datele sunt introduse în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), iar pe adeverința de vaccinare se vor completa olograf informațiile privind imunizarea, inclusiv documentele doveditoare.

Vaccinarea împotriva Covid-19, singura soluție eficientă pentru combaterea pandemiei

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.

CNCAV recomandă raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către cetățeni. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19, se mai arată în comunicat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri sociale » Străinii cu drept de ședere în România și românii vaccinați cu prima doză în străinătate pot face rapelul în țară