Antena Meniu Search
x

Studiu. Fumatul în timpul sarcinii poate afecta vederea copilului, dar şi dezvoltarea lui ulterioară

Fumatul în timpul sarcinii poate afecta vederea copilului, dar şi dezvoltarea lui ulterioară. O arată un studiu recent realizat de danezi. Mai ales în România, multe mame nu reuşesc să controleze viciul, ci sunt înfânte de el. Aproximativ 20% dintre femeile însărcinate fumează sau consumă alcool.

Vezi și

Fumatul în timpul sarcinii poate afecta vederea copilului, dar şi dezvoltarea lui ulterioară. O arată un studiu recent realizat de danezi. Mai ales în România, multe mame nu reuşesc să controleze viciul, ci sunt înfânte de el. Aproximativ 20% dintre femeile însărcinate fumează sau consumă alcool.

Ea este Violeta. O tânără mamă, care recunoaşte că fumatul e un viciu greu de stăpânit, chiar şi pe timpul sarcinii. În teorie, ştie că e nesănătos, mai ales pentru bebeluş. Dar a mers pe mâna sorţii.

La polul opus este Raluca. Şi ea are tot doi copii. Dar în ambele sarcini s-a lăsat de fumat. Chiar şi în timp ce a alăptat.  

Îngrijorător este faptul că aproape 20% dintre bebeluşi au fumat pasiv încă din uter. 

"Copii din mame fumătoare, dar şi consumatoare de alcool au o greutate mult mai mică cu aproape 15 procentre faţă de un copil reziultat dintr-o mamă cu aceleaşi caracteristici, dar fără să fie fumătoare. Practic, toate aparatele şi sistemul cardiovascular, cel pulmonar şi de aici performanţele biologice care pot rezulta.", avertizează Prof. Dr. Nicolae Suciu.

Oamenii de ştiinţă danezi spun că bebeluşii ale căror mame sunt fumătoare au un risc mai mare de deficienţe de vedere şi glaucom, o boală a ochiului ce poate duce la orbire. În ciuda miturilor, medicii spun că renunţarea la viciu se poate face chiar şi în timpul sarcinii. Iar psihoterapia le poate ajuta. 

Specialiştii spun că anual numărul mamelor dependente de tutun care le calcă pragul se dublează.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri sociale » Studiu. Fumatul în timpul sarcinii poate afecta vederea copilului, dar şi dezvoltarea lui ulterioară