Antena Meniu Search
x

Un tânăr din Constanţa, depresiv din cauza situaţiei familiale, i-a cerut iertare mamei apoi şi-a dat foc în maşină (Video)

Un tânăr din Medgidia, în vârstă de 25 de ani, a înregistrat un mesaj video, pe Facebook, în care şi-a cerut scuze mamei sale şi prietenilor pentru ce urma să facă, apoi a dat foc maşinii în care se afla.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 21.08.2019, 10:03

- Profi Media - Facebook

Un tânăr din Medgidia, în vârstă de 25 de ani, a înregistrat un mesaj video, pe Facebook, în care şi-a cerut scuze mamei sale şi prietenilor pentru ce urma să facă, apoi a dat foc maşinii în care se afla.

Tânărul a fost găsit încă în viaţă de un şofer, care a anunţat imediat autorităţile. Băiatul a fost transportat la spital, cu arsuri grave pe toată suprafaţa corpului. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale tânărului.

Un tânăr din Constanţa, depresiv din cauza situaţiei familiale, şi-a dat foc în maşină

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Constanţa, a fost transportat în stare gravă, cu arsuri pe toată suprafaţa corpuli, după ce şi-a dat foc în maşină, sub un pod, la kilometrul 197 al autostrăzii A2.

Fumul a fost observat de un şofer, care a oprit să vadă ce se întâmplă.

"Azi, în jurul orei 16:40 mă deplasam dinspre Bucureşti spre Constanţa şi la kilometrul 197 vizibilitatea era foarte redusă din cauza fumului ce iesea de sub pod. Am oprit pe banda de urgenţă şi am coborât să văd ce se întamplă. Ceea ce am vazut este greu de imaginat. Era o masină care ardea. Am sunat la 112 să trimită o maşină de pompieri, apoi am coborât la o distanţă sigură de maşină să văd dacă sunt victime. Lângă maşină, erau aşezate frumos, un portofel, un telefon şi o pereche de ochelari. Am revenit cu apel la 112 pentru a da un update şi să trimită şi o maşină de poliţie şi salvare. După ce am închis apelul am vazut un “ţăran” (om de la sat) care s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă sunt cu “băiatul din maşină”. Şocat, am întrebat care băiat şi dacă mai este în viaţă. A spus că da. M-am dus să văd victima, era arsă complet, conştientă dar de abia putea pronunţa cuvântul “apă”. Între timp a ajuns o masina de la poliţia autostrăzii, maşina de pompieri şi ambulanţa. Apoi o masină de la criminalistică (bănuiesc). Victima a fost transportată la spital. Nu stiu ce s-a întâmplat mai departe.", a scris martorul, citat de ziuaconstanta.ro.

Mesaj de adio, publicat pe Facebook: "Mamă, iartă-mă, dar nu mai suport"

Tânărul care şi-a dat foc în maşină a înregistrat un mesaj video pe Facebook, înainte să se autoincendieze, în care povesteşte trauma familială prin care trece şi anumite probleme cu tatăl său.

"Îmi cer scuze tuturor care i-am jignit sau le-am greșit. Taților de băieți nu ii faceți copilului vostru ce mi-a făcut tatăl meu, nu am fost eu cel mai bun copil dar nu cred ca meritam tratamentul pe care l-am primit. Sunt ei băieți dar mai au nevoie de putina iubire părintească. Îmi pare rău pentru ceea ce voi face și știu ca sunt un laș dar nu știu ce altceva sa fac", a scris tânărul pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Băiatul este internat în spital, în stare foarte gravă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Un tânăr din Constanţa, depresiv din cauza situaţiei familiale, i-a cerut iertare mamei apoi şi-a dat foc în maşină (Video)