Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TAROM a recepţionat primul ATR din lotul de nouă pe care le va primi în acest an

Cel mai nou model de ATR se află, de astăzi, în flota TAROM. Alte opt aeronave vor înlocui până la finalul anului avioanele vechi şi de două decenii. Mai prietenos cu mediul, noul aparat de zbor e şi mai sigur, în ciuda temerilor unor pasageri.

de Greta Neagu

la 18.02.2020 , 22:42

  • TAROM a recepţionat primul ATR din lotul de nouă pe care le va primi în acest an
  • TAROM urmează să primească, în 2023, şi câteva avioane de la Boeing

Cel mai nou model de ATR se află, de astăzi, în flota TAROM. Alte opt aeronave vor înlocui până la finalul anului avioanele vechi şi de două decenii. Mai prietenos cu mediul, noul aparat de zbor e şi mai sigur, în ciuda temerilor unor pasageri.

Sub o "arcadă" formată din jeturi de apă, avionul de tip ATR 72-600 a fost botezat pe aeroportul din Otopeni şi primit, oficial, în flota TAROM. Este primul ajuns în ţară din cele nouă pe care compania le-a achiziţionat în leasing operațional pe o perioadă de 10 ani. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Aeronava este ideală pentru zborurile pe distanţe mici, fie interne, fie externe. Sofia, Salonic, Chişinău, Belgrad şi Budapesta sunt doar câteva dintre destinaţii. Piloţii îi liniştesc pe pasagerii care se tem de turbulenţele resimţite mai intens la bordul acestor avioane.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Faţă de modelele mai vechi, acest tip de ATR are un consum de combustibil cu 40 la sută mai redus. Şi emisiile de dioxid de carbon sunt mai mici. 

Pe lângă faptul că noul model de ATR este mai prietenos cu mediul, şi pasagerii vor avea parte de o experienţă mai plăcută la bord. Scaunele sunt ergonomice, iar la picioare spaţiul este mult mai mare, ca şi spaţiul de depozitare a bagajelor. 

Dacă ATR-urile vechi aveau 48, respectiv 68 de locuri, acest tip are 72 de locuri. Achiziţia face parte dintr-un plan mai amplu. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

TAROM ţine secret costul contractului de leasing pentru cele nouă aeronave noi. La achiziţie, preţul unui singur avion ajunge şi la 22 de milioane de dolari. Cert este că ele vor înlocui ATR-urile vechi şi de 20 de ani. 

Vechi sunt şi problemele din companie pe care şefii nu le-au comentat azi. Pierderi uriaşe, rute neprofitabile închise şi acuzaţii de trucare a licitaţiilor- chiar din partea Consiliului Concurenţei. 

Guvernul a promis acordarea unui ajutor de salvare pentru TAROM, în valoare de circa 44,6 milioane de dolari. 

Greta Neagu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » TAROM a recepţionat primul ATR din lotul de nouă pe care le va primi în acest an