Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Terapia CranioSacrală, autovindecarea corpului

Terapia CranioSacrală îşi are rădăcinile în osteopatie. A fost dezvoltată de doctorul John Upledger, în urma 8 ani de studii cât se poate de serioase, desfăşurate la o universitate din Statele Unite. Ce este, de fapt, această terapie cu nume complicat? O metodă care stimulează procesul natural al corpului de autovindecare.

de Redactia Observator

la 30.01.2014 , 21:10

Terapia craniosacrală este o metodă de vindecare şi corecţie a sistemului craniosacral. Într-un cuvânt sistemul craniosacral este prima haină a creierului şi a măduvei spinării. Efectele terapiei constau într-o abilitare şi o regenerare a sistemului central nervos, adică a creierului şi a măduvei spinării, explică Mihaela Gugu, președintele Asociației Craniosacrale din România.

Terapia craniosacrala constă doar în atingeri, nu într-un masaj propriu-zis.

Sunt atingeri blânde care mobilizează la nivel cranian structurile craniene. Priza pe care o vedeţi acum este o evaluare a ocipitalului în structuri cu temporalele. Prin aceste tehnici se încurajează schimbul de fluide, producţia şi reabsorbţia de lichid cefaloidian. Lichidul cefaloidian are şi rol de nutriţie şi de eliminare de toxine de la nivelul creierului şi la nivelul spinării, spune specialistul.

Vezi și

Aşadar, vindecarea începe de la cap.

E vorba de mobilizarea temporalelor, oaselor temporale. Prin mobilizarea temporalelor se pot elimina o serie de disfuncţii ca ţiuitul în urechi, ameţeli datorate urechii interne, sunt efecte la nivel de memorie pe termen scurt.

Alte mişcări stimulează diafragma toracică.

Este vorba de eliminarea tensiunilor din ţesut de la nivelul subclavicular. Ca eficacitate e tot ce înseamnă funcţionarea tiroidei, baza respiratorie. În spatele claviculelor sunt nodulii limfatici care drenează capul şi gâtul de asemenea este foarte important în drenajul limfatic.

O altă tehnică a terapiei craniosacrale constă în poziţionarea mâinilor în raport cu osul sacral. Şi aici există o listă clară a bolilor care pot fi vindecate.

Afecţiuni ale coloanei vertebrale, hernii de disc, deplasări de discuri intravertebrale, nervi spinali în disfuncţie, muşchi paravertebrali contractaţi fără motiv, spune expertul în terapia craniosacrală.

Terapia craniosacrală se poate face şi cu mai mulţi terapeuţi în acelaşi timp sau în apă. În Statele Unite, terapeuţii îşi tratează pacienţii în bazine şi nu oricum, ci în prezenţa delfinilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Terapia CranioSacrală, autovindecarea corpului