Antena Meniu Search
x

Video Terapia cu ajutorul cailor, unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru copiii cu dizabilităţi: "Totul este ca o joacă, nici nu ştim când trece timpul"

Terapia cu ajutorul cailor, considerată unul dintre cele mai eficiente tipuri de tratament în cazul copiilor cu dizabilităţi sau tulburări comportamentale, se practică acum şi la Reghin, în Mureş. Aici, cei mici reuşesc să-şi depăşească limitele cu sprijinul necondiţionat al partenerilor necuvântători. Iar evoluţia este uimitoare, spun terapeuţii, mai ales în cazul copiilor cu dificultăţi de deplasare sau de vorbire.

de Redactia Observator

la 30.06.2021, 16:38

Vezi și

Sofia suferă de tetrapareză spastică şi a fost operată în urmă cu aproximativ doi ani de zile. De atunci vine şi la terapia cu ajutorul cailor, iar alături de prietenul necuvântâtor face progrese extraordinare.

Terapie cu ajutorul cailor 

Atât pentru Sofia, cât şi pentru ceilalţi copii care fac terapie cu ajutorul cailor, evoluţia nu este doar una fizică... După o şedinţă alături de Edna, calul ei preferat, fetiţa este extrem de fericită, spun părinţii. 

Andreea, mama Sofiei: Venim de două ori pe săptămână pentru kineto şi echilibru. Aici vine cu plăcere, totul este ca o joacă şi nici nu ştim când trece timpul. 

Pe acelaşi subiect

La Centrul de echitaţie de la Reghin vin o mulţime de copii pe care terapia pe cai îi ajută fie să îmbunătăţească abilităţile motrice, fie să-şi depăşească traumele sau problemele de adaptare. 

Anca Perșa, psiholog: Este al nouălea stagiu de hipoterapie şi într-adevăr, rezultatele sunt nemaipomenite. Am avut-o pe Denisa, o fată care era cărată în braţe şi care acum merge singură. Rezultatele logoterapiei pe cap sunt extraordinare.

Farcaş Alina, psiholog şi psihoterapeut: La noi sunt 5 copilaşi care beneficiază de această terapie şi sunt deja la a 5-6 întâlnire cu căluţii. Sunt foarte încântaţi şi de fiecare dată ne povestesc ce frumos a fost şi cum abia aşteaptă să vină din nou. 

Pentru copiii cu Sindrom Down sau autism, terapia cu animale înseamnă o cale către un stil de viaţă cât mai aproape de normal. Iar pentru unii dintre ei, o parte dintre şedinţele de terapie sunt sponsorizate. 

Ducu Ilisan, reprezentant club echitaţie: Este extraordinar să vezi paşii în evoluţie. Sigur că sunt paşi măunţi, dar fiecare clipă de acest gen este extraordinară pentru părinţi, pentru instructori, pentru psihologi şi pentru noi. 

Şedinţele de terapie cu ajutorul cailor durează 50 de minute, iar un stagiu complet durează aproximativ 3 luni de zile. O şedinţă de terapie costă 50 de lei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Terapia cu ajutorul cailor, unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru copiii cu dizabilităţi: "Totul este ca o joacă, nici nu ştim când trece timpul"