Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țigările mentolate, interzise de Uniunea Europeană

Începând cu mai 2020 fumătorii nu vor mai putea să achiziționeze țigarete cu aromă de mentol sau cele cu capsule.

de Redactia Observator

la 04.02.2020 , 15:37

Începând cu mai 2020 fumătorii nu vor mai putea să achiziționeze țigarete cu aromă de mentol sau cele cu capsule.

Reglementarea face parte din Directiva UE privind produsele din tutun (Tobacco Products Directive - TPD) care a intrat în vigoare la data de 19 mai 2014, iar interdicția cu privire la țigările mentolate se va aplica din data de 20 mai 2020 și în cadrul statelor membre UE. 

Directiva include interdicția privind tutunul pentru rulat cu diferite arome, interzise deja din 2016, țigările cu capsulă cu mentol, adică țigările cu gust și miros diferite față de tutun. Cu alte cuvinte, țigările mentolate nu vor mai putea fi comercializate din 20 mai 2020, iar fumătorii care preferau acest tip de produse vor fi nevoiți să aleagă alte alternative sau să renunțe la fumat.

Articolul continuă după reclamă

Țigările mentolate reprezintă o variantă la care tind să apeleze mult mai ușor minorii, iar interzicerea lor îi poate descuraja să adopte obiceiul de a fuma. Comercializarea va fi interzisă pe toate piețele UE, inclusiv la punctele de vânzare duty-free.

Totuși, trebuie menționat că interdicția nu se aplică pentru alte categorii de produse din tutun, precum dispozitivele care încălzesc tutunul de tip heat-not-burn sau pentru țigările electronice.

Ce alternative există

Chiar dacă țigările convenționale mentolate nu vor mai reprezenta o opțiune pentru fumători, vor exista în continuare alte alternative la mentol. Vorbim în acest caz de tutunul încălzit, precum dispozitivele IQOS și GLO, tutunul mestecat ori țigările electronice. Totuși, în ceea ce privește aromele din țigările electronice, fiecare stat are libertatea de a le reglementa în continuare, pentru siguranța utilizatorilor.

Inițiativa de a interzice țigările mentolate ar putea descuraja fumatul sau ar putea să încurajeze renunțarea la fumat. Totuși, pentru cei care vor continua să fumeze vor exista în continuare alte alternative, precum tutunul încălzit cu mentol sau țigările electronice. 

Sursă foto: Shutterstock

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Țigările mentolate, interzise de Uniunea Europeană