Video TikTok-urile controversate ale Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor. Campania îi pune în dificultate pe specialişti: "Nu ştiu dacă e potrivit"
Vânătorii şi pescarii din România au ieşit la vânătoare de adepţi şi pescuit de aprecieri...pe TikTok. Tinere cu forme atrăgătoare îi răsplătesc cu bani pe cei care dau follow contului Asociaţiei Generale a Vânătorilor.
Cei mai tineri acceptă provocarea, deşi se întreabă cine este această asociaţie. Un fost preşedinte al asociaţiei vânătorilor şi pescarilor sportivi este nostalgic după seriozitatea din trecut.
Neculai Șelaru, preș. exec. AGVPS în perioada 1990-2020: Mie mi se pare o copilărie, fiindcă AGV-ul are probleme mult mai serioase care ar putea fi mediatizate și care interesează membrii: e vorba de contracte, de schimbare a modului de vânare.
Preşedintele AGVPS recunoaşte că părerile sunt împărţite
"AGVPS te învață cum să-ți pregătești echipamentul pentru o zi reușită la pescuit. Descoperă sfaturi și trucuri pentru a-ți crește șansele de a prinde pești!", se arată într-un videoclip postat pe TikTok.
Ovidiu Ionescu, președinte AGVPS: Da, părerile sunt ...să-i spunem, împărțite... dar această inițiativă nu se adresează vânătorilor și pescarilor vrând să ne adresăm unui public larg.
Specialiştii, nedumeriţi de noua campanie
Specialiştii în marketing sunt nedumeriţi de această campanie.
Bogdan Naumovici, specialist comunicare media: Da, nu știu, e și domnișoara care vorbește acolo, eeee, mi se pare că are o problemă în a pronunța corect cuvintele. Nu știu dacă este cea mai potrivită platformă, nu știu dacă este cel mai potrivit grup țintă pentru ei, TikTok-ul este deobicei pentru tineri care mă îndoiesc că fac parte dintre vânători și dintre pescari.
Asociaţia Generală a Pescarilor şi Vânătorilor se autofinanţează
Asociaţia Generală a Pescarilor şi Vânătorilor se autofinanţează, dar o parte din fonduri provin și din contractele cu statul.
Neculai Șelaru, preș. exec. AGVPS în perioada 1990-2020: Eu nu spun că nu sunt bune prezentatoare, dar parcă introduc o notă de neseriozitate în toată această poveste și sigur că povestea asta costă bani AGV-ul.
Adrian Năstase şi Mugur Isărescu sunt printre numele sonore care au avut mandate lungi la conducerea Asociaţiei Generale a Pescarilor şi Vânătorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰