Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un primar din Arad îndeamnă oamenii să doneze bani familiilor îndoliate în loc să cumpere coroane

Pe principiul "banii aduc fericirea", un primar dintr-o comună din Arad a găsit o alternativă la tradiţionalele coroane funerare de pe mormintele localnicilor.

de Redactia Observator

la 19.10.2020 , 21:51

  • Un singur om a dezaprobat ideea din cei 4.200 de localnici.
  • Toţi ceilalți au fost de acord cu montarea cutiilor pentru donaţii.

În loc de jerbe, oamenii sunt încurajaţi să facă donaţii în cutiuţa instalată de primărie. Familia îndoliată are numai de câştigat, unde mai pui că şi cimitirul e curat, îşi susţine edilul demersul. 

Sătul de munţii de jerbe uscate din cimitirele comunei, primarul a găsit o solutie inedită: oamenii să lase familiei îndoliate banii în locul florilor. 

Corneliu Popi Morodan, primar Ghioroc: Este o cutiuță de tip poștal prin care se pot introduce plicuri sau direct bănuți, cum decide fiecare.

Vezi și

Un singur om a dezaprobat ideea din cei 4.200 de localnici. Toţi ceilalți au fost de acord cu montarea cutiilor pentru donaţii în capelele din cele patru cimitire din Ghioroc şi alte două sate.

Corneliu Popi Morodan, primar Ghioroc: Nu am vrut altceva decât să intrăm în lumea civilizată, așa cum în occident se întâmplă deja de ani buni.

Adepţii tradiţiei pot în continuare să depună coroane de flori. Însă tot mai mulţi localnici, indiferent de confesiune, se declară cuceriţi de noul obicei. 

Localnică: O idee genială, părerea mea.

Localnic: De ce să dai niște bani în plus care să rămână acolo mizerie la mormânt, când poți să ajuți omul în situația aia.

Localnică: Coroanele oricum le aruncă peste 6 săptămâni. Și banisorii prind bine la familie.

Localnică: Pentru oamenii care sunt săraci și nu au posibilități, mai bine primesc un ban decât o floare.

Iniţiativa loveşte însă din plin în afacerile florăriilor .

Angajată pompe funebre: O să rămân fără loc de muncă. Și nu mai sunt așa de tânără să îmi găsesc loc de muncă în altă parte.

Tradiţia coroanelor funerare a fost precedată de împodobirea pomilor, pe care oamenii îi purtau la mormânt, în semn de omagiu pentru cel mort. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri sociale » Un primar din Arad îndeamnă oamenii să doneze bani familiilor îndoliate în loc să cumpere coroane