Video Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare. Preotul Visarion Alexa: Acesta este semnul că n-am înţeles ce se întâmplă de Paşte
Este ultima vineri din Postul Mare numită şi Vinerea Neagră. O zi de doliu pentru creştinătate marcată de post negru şi rugăciune, în care bisericile nu oficiază Sfânta Liturghie.
Tradiţia populară spune că respectarea obiceiurilor legate de această zi ne va feri de rele întregul an.
Clara Mihociu, reporter Observator: "Credincioşii trebuie să ştie că sărbătoarea de azi este una cu importanţă deosebită. Nu trebuie să se ocupe de treburile casnice, nu trebuie să spele sau să facă curăţenie. Este o zi de post şi rugăciune şi dacă este cu putinţă ar trebui să se ţină chiar post negru. În această seară se va ţine o slujbă în faţa Catedralei Mitropoliei din Iaşi, care se va ţine afară din motive de siguranţă. Au fost puse semne pe jos ca oamenii să ştie unde să se aşeze pentru a păstra distanţa. La fel va fi şi în noaptea de Înviere, ca oamenii să poată participa la slujbe în număr mare".
Vinerea Patimilor, zi de mare încărcătură spirituală
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua în care Iisus Hristos a murit răstignit. Este o zi cu extrem de mare încărcătură spirituală pentru ortodocşi.
Potrivit tradiţiei, ar trebui să ţinem post negru, adică bine ar fi să consumăm doar apă, dacă nu avem probleme de sănătate care să ne împiedice să facem acest lucru.
Despre obiceiuri, tradiţii, despre ce mai trebuie făcut şi mai ales ce NU trebuie făcut în această zi de doliu pentru ortodocşi am discutatcu preotul Visarion Alexa, prezent în platoul Observator.
"Iisus moare pentru oameni. Şi nu moare de moarte bună, ci pentru că e trădat şi pentru că oamenii îi doresc moartea. Şi nu pentru că a făcut ceva, ci doar pentru că i-a ajutat şi a vorbit despre Dumnezeu. Şi acum dacă vorbeşti despre Dumnezeu s-ar putea să te saboteze colegii. Iisus a trecut prin toată această durere într-o deplină singurătate.
Azi sigur nu trebuie să înroşim ouă şi să facem cozonaci. Astăzi, Hristos este coborât de pe cruce şi diseară este prohodit, aşezat în mormânt. Asta trebuie să facem. De restul vom avea timp. Semnul că n-am înţeles ce se întâmplă de Paşte este că după ce se termină intrăm într-o uşoară depresie", a declarat preotul Visarion Alexa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰