Observator » Ştiri sociale » TIR încărcat cu fier vechi, răsturnat pe drumul dintre Brăila şi Focşani! Traficul pe DN 23 se desfăşoară pe un singur fir

TIR încărcat cu fier vechi, răsturnat pe drumul dintre Brăila şi Focşani! Traficul pe DN 23 se desfăşoară pe un singur fir

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.01.2018, 09:13 | Modificat la 11.01.2018, 09:29

Trfic rutier restricţionat, joi dimineaţă, pe DN23 Brăila-Focşani, după ce un TIR încărcat cu fier vechi s-a răsturnat pe şosea, între localităţile Gulianca şi Corbu Nou din judeţul Brăila, ocupând o bandă a părţii carosabile.

Autotrenul era încărcat cu fier vechi şi venea dinspre Focşani, fiind condus de un cetăţean sârb cu permis de şedere temporară în România. Maşina s-a răsturnat pe şosea la ieşirea din Gulianca spre Corbu Nou, iar încărcătura a ajuns pe şosea.

În urma accidentului, şoferul a fost rănit uşor, fără a fi nevoie să fie transportat la spital. Poliţiştii spun că, cel mai probabil, şoferul a adormit la volan, însă acesta este şi băut, având o concentraţie alcoolică de 0,95 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, conform reprezentanţilor Poliţiei Brăila. 

Articolul continuă după reclamă

Din cauza accidentului, traficul pe DN 23 Brăila-Focşani se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, fără a fi înregistrate la acest moment valori ridicate de trafic în zonă.

Sursă: News.ro