Trenurile urbane, soluţia care ar putea salva traficul rutier din Bucureşti
Mii de şoferi stau zilnic blocaţi pe centura Capitalei, în timp ce proiectul unei centuri feroviare stă blocat de aproape un deceniu în sertare. Drumul cu trenul spre serviciu, o normalitate în alte ţări europene, ne-ar salva şi timp, şi bani.
Mii de şoferi stau zilnic blocaţi pe centura Capitalei, în timp ce proiectul unei centuri feroviare stă blocat de aproape un deceniu în sertare. Drumul cu trenul spre serviciu, o normalitate în alte ţări europene, ne-ar salva şi timp, şi bani. Însă numai trei rute funcţionează în acest moment, şi ele cu probleme.
Aici începe drumul oricărui călător care vrea să ajungă cu trenul din Mogoşoaia în Capitală. Într-o aşa-zisă gară, plină de gunoaie, năpădită de buruieni, invadată de maidanezi.
Aşa arată parcarea din Gara Mogoşoaia, lăsată de izbelişte de ani buni de zile. Iar toţi cei care vor să se îndrepte spre Capitală, venind aici, trebuie să îşi lase autoturismul şi să traverseze liniile de cale ferată până pe peron.
Un efort pe care îl fac zilnic sute de navetişti. Şi nu doar în Mogoşoaia.
Gara Buftea, 12 kilometri de Bucureşti. Înainte de răsărit, cei care vor să scape de traficul infernal de pe şosele îşi lasă maşinile îngrămădite în parcare şi se transformă şi ei din şoferi în pasageri: "Cum e mai convenabil în momentul ăsta? Cu trenul. Care ar fi motivele? Un sfert de oră până la Gara de Nord, faţă de 50 de minute cu maşina".
O diferenţă pe care o testăm şi noi.
La o primă vedere, călătoria cu trenul ne avantajează clar de aici din Buftea. Aproximativ 12-13 kilometri pe şosea. Biletul în schimb ne arată o călătorie de aproximativ 23 de minute. Vom merge în paralel, cu trenul şi cu maşina, pentru a vedea diferenţele.
Vine şi trenul nostru, surpriză, cu două minute mai devreme. Vom pleca spre Gara de Nord.
Deşi am plătit locuri pe scaune, călătorim în picioare. Cele patru vagoane ale trenului sunt arhipline.
Drumul din Buftea până în Bucureşti îl parcurgem în nici 25 de minute: "Am ajuns la timp, totul pare să fie în regulă".
În schimb, maşina se opreşte în primul ambuteiaj.
Un calcul simplu arată că naveta cu trenul de la marginea Capitalei până în oraş costă aproape 10 lei zilnic. Cu maşina, doar combustibilul ar costa în medie 12 lei. La care adăugăm preţul asigurării obligatorii şi timpul pierdut - aproape două ore zilnic.
Aşadar, trenurile urbane ne-ar salva timpul, nervii şi banii irosiţi pe şosele. Dacă ar fi suficiente. Pentru că doar trei rute, Buftea, Fundulea şi Mogoşoaia, sunt conectate de Capitală. În condiţiile în care Bucureştiul are o centură feroviară de 68 de kilometri lăsată în paragină.
Trenuri urbane care să lege localităţile de la marginea Capitalei de staţiile de metrou ar fi trebuit să circule încă de acum doi ani. Totul a rămas însă la stadiul de proiect. Căile Ferate Române au cheltuit 9,2 milioane de lei pe studii de fezabilitate
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰