Un urs îi îngrozeşte pe oamenii din patru comune din sudul judeţului Gorj
De câteva zile, animalul omoară orice vietate trăieşte prin gospodării. Până acum nimeni nu s-a putut însă atinge de el, pentru că este o specie protejată de lege. Acum însă, Ministerul mediului şi-a dat acordul ca ursul să fie împuşcat
De câteva zile, animalul omoară orice vietate trăieşte prin gospodării. Până acum nimeni nu s-a putut însă atinge de el, pentru că este o specie protejată de lege. Acum însă, Ministerul mediului şi-a dat acordul ca ursul să fie împuşcat
Dar a apărut o altă problemă. Între timp animalul s-a făcut nevăzut. Iar oamenii se tem ca ursul să nu facă şi victime omeneşti.
O urmă în noroi. Una puţin mai mare de o palmă, care nu ar înspăimânta pe nimeni. Cel puţin, la prima vedere. Oamenii din patru comune din Gorj sunt însă îngroziţi. Amprenta lăsată aparţine unui urs de peste 120 de kilograme, spun oamenii, care le omoară, de zile întregi, animalele din gospodării.
Atacă peste noapte în gospodăriile populaţiilor. Deja au fost şi verificate anumite gospodării, s-a atacat scroafe cu purcei care au fost mâncate, deasemenea a atacat un berbec destul de mare.
Prezenţa ursului a fost sesizată încă de săptămâna trecută în localitatea Stoina. De atunci însă şi-a mutat zona de atac şi de câteva zile umblă prin Gorj, din comună în comună. Astăzi, Ministerul Mediului a dat derogare pentru ca vânătorii să poată împuşca ursul. Dar a apărut o nouă problemă. Animalul este acum de negăsit.
Este posibil orice, inclusiv ca animalul să fi trecut între timp în alt judeţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰