Video Autoritățile fug de răspunderea unor noi restricții în Capitală. Ce scenarii se discută și ce anunță patronii de magazine
Tot mai multe cazuri în Bucureşti, tot mai multă confuzie în rândul autorităţilor. A doua zi la rând cu incidenţă peste 6 la mia de locuitori, iar luarea unei decizii clare e amânată din nou. Avem scenarii şi posibilităţi. Iar toţi cei cu putere de decizie se contrazic pe tema impunerii carantinei. Ce trebuia decis azi s-a amânat pe mâine, când va fi o nouă şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi vor fi aprobate noi restricţii.
- Fără carantină, dar cu noi restricţii
- Klaus Iohannis: Nu cred că în această etapă carantinarea pentru Bucureşti este o soluţie!
- Mâine vor fi aprobate noi restricţii
După zile întregi în care oficialii au jucat ping-pong cu decizia de carantinare a Capitalei, președintele Iohannis pune punctul pe i.
Klaus Iohannis - preşedintele României: Să nu facem o confuzie între restricţii suplimentare şi carantinare. Nu cred că în această etapă carantinarea pentru Bucureşti este o soluţie dar restricţiile suplimentare sunt necesare.
Ba mai mult, șeful statului le-a dat și câteva îndrumări Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Klaus Iohannis - preşedintele României: Cred că pentru Bucureşti este nevoie să se ia măsuri suplimentare, restricţii suplimentare. Sper că cei din Comitetul bucureştean să fie înţelepţi şi să înţeleagă acest lucru. Restricţii sunt necesare acolo unde se formează aglomeraţii şi este nevoie de a reduce aceste aglomeraţii în special în weekend. Probabil trebuie schimbate orele de deschidere şi pentru magazine şi pentru malluri.
Deși numărul cazurilor a crescut alarmant în ultimele săptămâni, Guvernul nu a fost capabil să ia măsuri concrete. Pe masa oficialilor de la București sunt mai multe scenarii.
În primul rând, vor fi adoptate restricții pentru weekend. Magazinele s-ar putea închide la ora 16, iar după ora 18 sau 20 nu vom mai putea ieşi din case fără declarație pe proprie răspundere. Un al doilea scenariu aduce în plus şi restricții în timpul săptămânii. De luni până vineri magazinele s-ar putea închide la ora 18, iar intervalul 20 - 5 dimineața nu vom avea voie să ieșim din case. Închise vor fi şi locurile de joacă.
Iar prefectul Capitalei aruncă responsabilitatea la alţii.
Alin Stoica - prefectul Capitalei: Eu sunt la dispoziţia Executivului, nu am puterea să cer Executivului să facă lucruri.
Patronii magazinelor se așteaptă la aglomeraţie în magazine, mai ales aproape de ora închiderii. Unii deja fac provizii.
Client: Da, am început să fac provizii. Soţia e în interior, am fost la Obor. Am luat mere, peşte, gutui. Mai multe decât de obicei.
George Bădescu - preşedinte Asociaţia Centrelor Comerciale: Ne propunem ca în intervalul orar pe care îl avem la dispoziţie să încercăm printr-o serie de modalităţi, fie de informare, fie de organizare, să încercăm să evităm pe cât posibil aglomeraţia în magazine, chiar şi prin alocarea unui personal suplimentare în orele pe care le-am văzut că sunt preferate.
Poate singurii bucureşteni care se bucură că apar noi restricţii sunt cei care lucrează în sistemul medical.
Nu e varianta ideală, dar e o variantă. Lucrez pe o secţie de terapie intensivă, cunosc foarte bine situaţia. E jale la noi. Din punctul meu de vedere orice măsură care se impune acum e de bun augur pentru că diminuăm riscurile.
Restricțiile aprobate joi ar trebui să intre în vigoare chiar din acest weekend.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰