Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De Paște, românii vor în străinătate. Este mai ieftin ca în Valea Prahovei

Adio, tradiţii de Paşti, spun tot mai mulţi români, care, sătui de preţurile mari de la noi, aleg să îşi petreacă sărbătorile în străinătate.

de Redactia Observator

la 14.03.2018 , 21:36

Adio, tradiţii de Paşti, spun tot mai mulţi români, care, sătui de preţurile mari de la noi, aleg să îşi petreacă sărbătorile în străinătate. Cum nici să ne promovăm bine nu ştim, nu e de mirare că ai noştri aleg, anul acesta, Istanbul sau Rusia pentru mini-vacanţa de peste mai puţin de o lună.

"Degeaba ai o ţară atât de ofertantă, dacă nu ai un marketing adecvat" - concluzia îi aparţine ministrului Turismului, Bogdan Trif, după o lună şi jumătate de mandat. A constatat că şi de Paşte românii preferă vacanţele în străinătate. Anul acesta, cele mai căutate destinaţii sunt Istanbul şi Moscova, după un studiu făcut de un site de călătorii. 

Un sejur de patru zile la Istanbul costă 500 de lei de persoană. Include cazarea la un hotel de patru stele şi transportul cu autocarul. Paştele petrecut pe Valea Prahovei ar fi mai scump. Numai cazarea costă cam 750 de lei, la care se adaugă şi drumul. 

Vezi și

Răzvan Paşcu, consultant în turism: "Preţurile la noi sunt, uneori, nesimţit de mari, iar condiţiile sunt, uneori, foarte proaste, atunci e simplu de făcut comparaţia şi o să-ţi dea întotdeauna cu plus să pleci undeva în străinătate."

Dar facem şi gafe care ne mai dau câţiva paşi în spate. La târgul de turism de la Berlin, la standul României, vizitatorii au fost întâmpinaţi de imaginea unui bărbat care îşi ţinea capul în mâini, cu burta la vedere, în pantaloni scurţi şi şosete.

Ministrului Turismului, Bogdan Trif: "Decât să facem târguri precum cel de la Berlin, credeţi-mă că mai bine organizez eu personal şi o să mă implic eu ca ministru."

Vinovatul a plătit cu funcţia. Idei năstruşnice despre promovarea noastră turistică au mai fost, însă. 

Mircea Dobre, fost ministru al Turismului: "Să ne folosim de simbolurile naţionale, cum este Mioriţa, în aşa fel încât să facem altfel de promovare faţă de ce s-a făcut în ultimii 27 de ani."

Până una, alta, brandul de ţară rămâne frunza. Apărută pe când ministru la turism era Elena Udrea, ea ar putea fi înlocuită abia în anul 2020.

Atunci expiră programul realizat cu aproape un milion de euro, bani europeni nerambursabili. Cu zece mii de euro, o sumă de 90 de ori mai mică, cei din Republica Moldova au făcut un clip de promovare a ţării care a făcut vâlvă pe internet. Motivul: au folosit cu succes o sosie a celebrului actorul american Brad Pitt. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » De Paște, românii vor în străinătate. Este mai ieftin ca în Valea Prahovei