Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vaccinul anticoronavirus ar putea deveni paşaport de călătorie din 2021

Vaccinarea împotriva COVID ar putea să ne decidă vacanţele în străinătate. Mai multe state din întreaga lume au anunţat că nu vor mai permite accesul turiştilor, decât dacă aceştia dovedesc că s-au imunizat. Reacţiile au fost furioase, iar mulţi oameni spun că vor renunţa să mai călătorească în străinătate.

de Redactia Observator

la 10.12.2020 , 08:49

  • Mai multe ţări au anunţat, deja, că nu vor permite străinilor să intre decât dacă aceştia s-au vaccinat.
  • Călătoriile cu avionul au înregistrat o scădere de 90% faţă de anul trecut.

Românii care vor să ajungă în Cipru, anul viitor, trebuie să-şi facă - în prealabil - vaccinul anticoronavirus. Iar noua regulă a stârnit, curând, indignarea turiştilor. 

"Vom căuta alte destinaţii! Ştergem Ciprul de pe listă", "Vaccinaţi-vă ca să călătoriţi, eu una renunţ total la orice călătorie, oricât de mult iubesc să călătoresc", "Pur şi simplu, renunţ la orice şi tot nu mă vaccinez", sunt doar câteva dintre reacţii.

Măsura vaccinării, în paralel cu testul PCR negativ, ar urma să fie luată din 2021 şi în Italia, dar şi în alte state din întreaga lume.

Vezi și

Răzvan Pascu, consultant turism: Australia, chiar şi Noua Zeelandă au anunţat că vor accepta turişti străini care sunt vaccinaţi. Şi Finlanda am văzut că se gândeşte la acelaşi lucru.

Cei care vor fi vaccinaţi COVID vor putea intra în ţara respectivă chiar dacă ţara din care vin ei este pe un grad de risc ridicat. 

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Având în vedere că testul PCR este cu plusuri şi cu minusuri şi că nu întotdeauna arată infecţia activă, sau poate că este fals, eu cred că certificatul care să ateste vaccinarea ar fi mult mai corect. Şi asta ne va simplifica viaţa începând din primăvară.

Călătoria pe baza vaccinului anti-COVID ar putea fi benefică pentru industria turismului, deja grav afectată.

Anca Apahidean, reprezentant IATA în România: Consecinţele asupra călătoriilor, asupra aviaţiei, asupra turismului sunt devastatoare. Nivelul călătoriilor cu avionul este la 10%. Doar 10% din pasagerii de anul trecut.

Pentru ca sezonul de iarnă să nu fie şi el pierdut, Rețeaua pentru Sectorul Privat European în Turism a cerut deja guvernelor din Europa să suspende măsurile de carantină și restricțiile de călătorie, iar pentru siguranţă să fie folosite testele antigenice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Vaccinul anticoronavirus ar putea deveni paşaport de călătorie din 2021