Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vedetele Observator au intrat în cutia cu fotografii și amintiri din copilărie. Andreea Țopan: "Am aruncat pungi cu apă de la etaj. Nu e bine"

Și noi, la Observator, am căutat în cutia cu fotografii din copilărie. Ne-am adus aminte de anii când așteptam cadouri în prima zi a lui iunie și ne-am uitat nostalgic la noi cei de acum 10, 20 sau... 21 de ani. Vă invităm să priviți imaginile și, de ce nu, să îi recunoașteți pe cei pe care îi vedeți zilnic la televizor sau pe site.

de Redactia Observator

la 01.06.2021 , 21:36

Bogdan, Olivia şi Andreea. Prezentatori de știri. Vorbesc și de tragedii dar, în fiecare jurnal la prânz, îți aduc și tot ce se întâmplă în știrile la fel de serioase, dar mai puțin grave, ale momentului. Primii oameni pe care-i întrebăm, direct, ca la Observator: ce ați făcut când erați mici și ați reproșa acum unui copil dacă ar face același lucru? 

Olivia Păunescu: Eu mă certam cu sora mea. Cred că asta era cea mai mare supărare a părinţilor.

Bogdan Alecsandru: Nu pot să îmi aduc aminte una pentru că sunt o sumedenie. În fiecare zi făceam prostii.

Vezi și

Andreea Ţopan: Am aruncat pungi cu apă de la etaj. Mulţi făceam aşa. Nu e bine.

Iuliana Pepene crede că "păcatele" copilăriei le plătește astăzi, când se trezește zilnic la 3 dimineața

Iuliana Pepene: Eram cel mai obraznic copil, în sensul în care mă plimbam cu bicicleta și acum am genunchii însemnați.

Sonia Simionov o să poarte cu ea toată viață amintirea unei "nebunii" a copilăriei.

Sonia Simionov: M-am ars cu smoală pe unul dintre picioare, când nişte oameni fierbeau nişte smoală într-un butoi. Nu o să vă arăt cicatricile, care sunt în acest moment semne de bună purtare.

Sandra știe că orice spune acum cândva o să vadă și o să înțeleagă Sara. 

Alessandra Stoicescu: O să o iau cu prima zi de şcoală. La pauză m-au găsit pe coșul de baschet, dar pe inel, a avut loc prima discuție cu mama. "Ar fi bine să nu te mai urci pe coșul de baschet." "De ce? Dacă e timpul meu liber, mă pot urca pe coșul de baschet." Pe scurt astea au fost provocările părinților mei.

Corina Matlinschi a avut parte de mică de evenimente spectaculoase și dureroase

Corina Matlinschi: Ţin minte că am ieşit odată cu rolele şi am ieşit în stradă şi ai mei nu îmi dădeau voie să fac asta şi nu mai mergeau frânele, aşa că am avut de ales între a mă lovi o maşină şi a strânge un stâlp în braţe. Am ales stâlpul. 

Francesca Simionescu face acum ce se așteaptă de la orice politician: își recunoaște greșelile. 

Farancesca Simonescu: Eram capul răutăţilor în grupul de prieteni. Lipeam bani de asfalt. Mi-am rupt pantalonii sărind gardurile ca să chiulesc de la şcoală.

Mădălina Iacob și-a sunat mama că să verifice și din a doua sursă dacă momentul a fost adevărat. 

Mădălina Iacob: Am venit odată de afară cu ceva învăţat, nu foarte frumos, şi am înjurat acasă ca nimeni altcineva. 

După atâtea "aventuri", Emma Schweninger pare a avea cele mai "sănătoase" amintiri.

Emma Schweninger: Eu am o soră geamănă cu care făceam toate prostiile din lume, distracția noastră era să ne îmbrăcăm cu rochiile mamei când ea pleca de acasă și să ne punem pantofii ei cu toc.

Dac-ar fi să-și reia copilăria ar mai face aceleași lucruri? Mai toți spun nu. N-avem cum să verificăm! :)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Inflaţia a scăzut în luna septembrie. Simțiți ieftinirile la buzunar?
Observator » Ştiri sociale » Vedetele Observator au intrat în cutia cu fotografii și amintiri din copilărie. Andreea Țopan: "Am aruncat pungi cu apă de la etaj. Nu e bine"