Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea se răcește brusc. Un ciclon din nord-estul Europei ar urma să ajungă și în România

Ne-am bucurat de o vară prelungită, dar la sfârşitul săptămânii schimbăm anotimpul. Cel puţin pentru câteva zile. Scăpăm de temperaturile de peste 30 de grade şi ne pregătim de ploi. În unele zone din ţară, nu vom mai avea peste 16 grade Celsius, iar la malul mării, doar curajoşii vor mai intra în apă. 

de Redactia Observator

la 15.09.2020 , 22:30

  • Un ciclon aflat în extremitatea nord-estică a Europei ar urma să "lovească" și România.

Vremea se răceşte brusc la finalul acestei săptămâni. Temperaturile vor scădea cu mai mult de 10 grade în mai puţin de 48 de ore. În mai multe regiuni, va fi mai frig decât este normal în această perioadă a anului. Nici ploile nu vor lipsi. 

Simona Căpşună, meteorolog Observator: Un ciclon aflat în extremitatea de nord-est a Europei se va face vinovat de schimbarea bruscă a vremii din zona ţării noastre. În mişcarea sa în sens invers acelor de ceasornic, va antrena aerul rece care va coborî rapid şi peste România de la nord la sud. 

De vântul de pe litoral s-au bucurat cei care au ieşit pe plajă cu zmee şi kiteuri. 

Vezi și

Pe litoral urmează, însă, primul weekend "fără plajă", cu cel mult 20 de grade Celsius, aşa că practic va fi mai cald în apa mării decât afară. 

În ultima săptămână, pe litoral au fost 25-26 de grade în fiecare zi. Sâmbătă, temperaturile vor fi mai mici cu până la 6 grade. Vântul va sufla cu putere şi va amplifica senzaţia de răcoare. Valurile vor fi mai puternice în weekend.

Vestea bună este că, săptămâna viitoare, toamna se va "îmblânzi" în toată ţara, iar ploile şi frigul vor lipsi până spre sfârşitul acestei luni. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Vremea se răcește brusc. Un ciclon din nord-estul Europei ar urma să ajungă și în România