Antena Meniu Search
x

Primul weekend cu piscine deschise în România, după relaxare

Este primul weekend în care avem liber la pisicine. Iar după atâtea zile ploioase, vremea a ţinut cu noi, cel puţin în Bucureşti. Zeci de tineri s-au simţit ca pe litoral în mijlocul oraşului, chiar dacă s-au adaptat cu greu noilor reguli. Şezlongurile sunt aşezate la distanţă de doi metri, iar în apă, tinerii au înotat singuri.

de Redactia Observator

la 21.06.2020, 02:07

Vezi și
  • Piscinele s-au redeschis cu noi reguli.
  • În apă, distanța dintre oameni trebuie să fie de 4 metri.

După o săptămână plină de ploaie, primul weekend cu soare îi aşază pe bucureşteni direct pe sezlonguri. Doar că.. la o distanţă de câţiva metri unii de alţii. Cei care vor să se relaxeze în piscină, trebuie să ştie că apa este dezinfectată şi nu reprezintă un mediu de transmitere a noului virus.

Distracţia a avut însă un gust dulce-amărui din cauza noilor reguli. De la intrarea în complex, până în apă, fiecare client trebuie să parcurcă un traseu de siguranţă. Este primul weekend în care avem liber la piscine, aşa că nimeni nu riscă.

Constantin Burlacu, manager piscină: Dezinfectanţi,începând de la intrare, la toalete, la spaţiile comune. Şezlongurile la piscină au fost.. măsurate efectiv doi metri între ele..

În apă, distanţa socială se dublează. Oamenii trebuie să înoate la patru metri unul faţă de altul. O măsură greu de pus practică. Oricum, puţini au încercat apa. Cei mai mulţi au stat la plajă, pe şezlong, cu o băutură răcoritoare la îndemână.

Accesul la piscină se face doar cu programare, pentru a evita aglomeraţia.

Florin Oprea, şef de sală la restaurant cu piscină: Toate rezervările sunt făcute online, nu lucrăm decât cu rezervare.

Tarifele de intrare la piscină pornesc de la 30 de lei şi pot ajunge până la 100 de lei. Preţul include şi închirierea şezolngului.

Cei care nu s-au încumetat încă să meargă la piscină au ajuns în parcurile de aventură din apropierea Capitalei. Aici, relaxarea vine la pachet cu senzaţiile tari. La tiroliană... a fost coadă.

Pandemia i-a împins pe administratorii parcurilor să ia măsuri în plus de siguranţă faţă de cele deja existente. Mănuşile, spre exemplu, chiar dacă sunt de alpinism sunt de unică folosinţă iar întreg echipamentul se dezinfectează după fiecare utilizare.

În jur de 2000 de persoane trec în fiecare weekend prin parcurile de aventură din jurul Bucureştiului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri sociale » Primul weekend cu piscine deschise în România, după relaxare